Sari la conținut

Cum linistim copilul in burtica

In momentul in care incepem sa simtim loviturile copilului, sarcina devine parca mai frumoasa. Ocazionalele stari de rau devin aproape inobservabile in lumina acestui mod de comunicare ce apare intre noi si bebelusul nenascut.

Exista insa niste momente in care copilul ne loveste foarte tare sau, chiar daca nu loveste tare, e 2 de noapte si picam de somn.

Dupa diferite incercari, mai mult sau mai putin reusite am descoperit ca exista 4 lucruri pe care le pot face pentru a-mi linisti copilul:

1. Sa schimb pozitia. Primul lucru pe care il putem face este sa modificam pozitia in care stam, este posibil ca fara sa ne dam seama sa ii reducem bebelusului spatiul pe care acesta il are la dispozitie. Mie (si poate si voua) imi este imposibil sa dorm pe partea dreapta. Daca ma intorc prin somn din greseala pe partea dreapta, imediat bebelusul ma loveste suficient de tare incat ma trezesc tresarind (de vreo cateva ori am si tipat datorita surprizei de a fi lovita in somn) si imi modific pozitia.

2. Sa mangai burtica. Atunci cand ne plimbam incet o mana pe abdomen vom reusi sa linistim si copilul (ritmul calm al miscarii va linisti bebelusul) dar si pe noi (ne va ajuta sa ne relaxam muschii asemeni unui masaj). E o metoda ce functioneaza foarte bine daca incercam sa purtam o conversatie cu cineva si copilul ne loveste in continuu, suficient de tare incat sa nu ne putem concentra pe ceea ce se discuta.

3. Sa vorbesc cu copilul. Vocea noastra blanda, tonul calm vor ajuta copilul sa se relaxeze daca e agitat. Putem sa il/o intrebam pe un ton glumet daca are chef de joaca, sa ii povestim ca ne este somn sau sa ii spunem o poveste. Uneori am impresia ca micuta fiinta pur si simplu se plictiseste si are chef sa ma joc putin cu ea. Probabil ca e doar o impresie, dar ce conteaza este ca vorbitul functioneaza si bebelusul renunta la loviturile de karatist faimos.

4. Sa ii cant. Suna ridicol, dar in cazul meu functioneaza, daca cele de mai sus nu par sa dea nici un rezultat in final recurg la cantat. Se pare ca bebelusului nu ii prea pasa ca repet la nesfarsit un singur vers, ca nu am voce sau ca falsez, se amuza sa ma auda cantand si se linisteste.

Exista bineinteles si alte metode care va pot ajuta sa calmati un bebelus in burtica, cum ar fi de exemplu sa va leganati de pe un picior pe altul, sa executati cativa pasi de dans sau sa ascultati un anumit tip de muzica.

Incercati diferite metode si in final veti gasi cateva care vor transforma micutul karatist din burtica intr-un bebelus somnoros.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!