Sari la conținut

S-a descoperit, în sfârșit, cauza grețurilor din timpul sarcinii

Când suntem însărcinate, unul dintre simptomele deloc plăcute sunt grețurile. Deși acestea ne confirmă că bebelușul este bine și că sarcina evoluează corespunzător, grețurile sunt, totuși, neplăcute. V-ați întrebat vreodată de ce apar acestea?

Se pare că de vină este un hormon care trece de la făt la mamă. Sensibilitatea organismului feminin la această substanţă ar fi la originea greţurilor pe care 80% dintre femei le resimt în timpul sarcinii, precum şi a hiperemezei de sarcină, cea mai gravă formă a acestei afecţiuni.
Responsabil de aceste episoade este hormonul produs de făt - GDF15 -, dar cantitatea acestuia şi "noutatea" pe care o reprezintă substanţa pentru mamă sunt cele care determină intensitatea greţurilor.

GDF15 este un hormon exprimat în concentraţii scăzute în majoritatea organelor, chiar şi în afara sarcinii. În timpul gestaţiei, este produs în partea fetală a placentei şi este difuzat în sângele mamei. Rolul său în declanşarea greţurilor fusese deja speculat în mai multe studii, însă noua lucrare, la care participă oameni de ştiinţă din SUA, Marea Britanie şi Sri Lanka, clarifică faptul că sensibilitatea mamei la acest mesager chimic determină gravitatea şi frecvenţa episoadelor de vărsături.

Două procente dintre femeile însărcinate suferă de hiperemeză gravidică, un exces de greaţă şi vărsături care poate duce la o pierdere semnificativă în greutate, deshidratare şi, uneori, la spitalizare.

Cercetătorii au observat că femeile se confruntă cu mai multe greţuri în timpul sarcinii atunci când sunt expuse la niveluri mai ridicate de hormon GDF15 decât cele cu care sunt obişnuite. Femeile care suferă de beta-talasemie, o boală a sângelui care duce la niveluri perpetuu ridicate de GDF15, sunt protejate de greaţă excesivă în timpul sarcinii.

Se poate face ceva pentru ca senzația de greață să nu mai apară?

Echipa a testat pe şoareci dacă expunerea animalelor la un anumit nivel al hormonului înainte de sarcină ar putea avea un efect preventiv asupra greţurilor. Rozătoarele expuse imediat la niveluri ridicate de GDF15, similare cu cele prezente în timpul sarcinii, au prezentat o pierdere a poftei de mâncare care indică o stare de rău. În timp ce cele expuse anterior la o doză mică de hormon nu au suferit aceeaşi pierdere de apetit atunci când au fost supuse la o doză mare de GDF15.

Următorul pas va fi acela de a testa dacă o expunere la GDF15 înainte de sarcină poate reduce greaţa şi vărsăturile. O altă cale posibilă ar putea fi utilizarea medicamentelor care blochează receptorii pentru acest hormon în creier.

Sursa

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!