Sari la conținut

Trei motive pentru a face mai mult sex în timpul sarcinii

Sarcina este una dintre cele mai uimitoare perioade prin care o mamă poate trece. Într-un timp relativ scurt, corpul trece prin schimbări pe care nu le credeai posibile – creşte un om în interiorul lui, o parte dintre organele interne îşi modifică poziţia, sânii cresc în dimensiune şi nu numai.
Mai mult decât atât, sarcina aduce schimbări şi la nivel de cuplu: extaz, bucurie, calm, emoţie, stres, nerăbdare – toate acestea întăresc relaţia, în ciuda momentelor tensionate care, iminent, apar.

Dar pentru foarte multe femei, sarcina aduce cu sine şi un apetit sexual crescut. Atunci apare un uşor sentiment de vină: „Oare pot face asta?”, „Oare nu îi facem rău copilului?”. Sfatul nostru este să consultaţi medicul, să aşteptaţi aprobarea lui şi, dacă totul este în regulă, să îi daţi drumul la treabă! :). Pentru că sexul în timpul sarcinii aduce numeroase beneficii atât pentru mamă, cât şi pentru relaţia cu partenerul:

► Citeşte şi 6 mituri despre sexul in sarcina. In ce fel te pot afecta?

Te ajută să te simţi mai sexy – Da, sarcina nu este întocmai perioada în care eşti suplă, tonifiată şi demnă de pus pe coperta revistelor de modă. Tocmai de aceea, sexul în timpul sarcinii te ajută să te simţi mai sexy, mai dorită, să ai mai multă încredere în tine! Este special să fii gravidă, trăieşti momente unice, însă…să recunoaştem, din punct de vedere fizic nu e totul roz! De aceea, sex! :) Îmbracă o lenjerie care te face să te simţi sexy şi… enjoy!

Aduce beneficii sănătăţii tale – Sexul face mai mult pentru tine decât să îţi ofere plăcere. Sexul în timpul sarcinii are multiple beneficii pentru sănătate, cum ar fi: scade nivelul stresului, îmbunătăţeşte activitatea cardiacă, te ajută să scapi de insomnii.

Ajută la consolidarea relaţiei – Cu atâtea schimbări survenite – noi responsabilităţi, noi temeri, o nouă viaţă, până la urmă – nu este exclus să vă simţiţi uşor străini în relaţie, uşor nesiguri şi speriaţi. De aceea, sexul poate ajuta la consolidarea relaţiei, poate distruge zidurile fricii şi consolida sentimentele de siguranţă şi de confort.

Când ar trebui să nu faci sex în timpul sarcinii

Citeşte şi Sângerarea în timpul sarcinii – ce este normal şi ce nu

Aşa cum spuneam, este recomandat să urmaţi sfatul medicului cu privire la viaţa voastră sexuală. Spre exemplu, dacă anterior ai avut o naştere prematură, dacă ai sângerări vaginale anormale sau dacă placenta îţi acoperă cervixul ar fi mai bine să renunţi la activitatea sexuală.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!