La începutul lunii iulie, rețelele sociale încep să semene între ele: fotografii cu plaje, piscine, drumuri lungi spre mare, copii râzând cu nisip în păr. Pentru mulți, e anotimpul bucuriei. Pentru alții, e sezonul comparațiilor dureroase.
„Mami, și noi când plecăm undeva?”, întreabă o voce mică, cu toată inocența lumii. Întrebarea cade greu, mai greu decât ratele sau facturile. Pentru că nu vine din reproș, ci din așteptare. Din naivitatea copilului care crede că toți prietenii pleacă undeva vara. Și poate chiar așa e.
„Anul ăsta n-avem cum”, răspunzi încet. Și începe vinovăția.
Nu pentru că ai făcut ceva greșit. Ci pentru că ți se pare că nu ești suficient. Că tu, ca părinte, ai fi trebuit să poți oferi mai mult: o vacanță, o amintire „cu peisaj”.
Realitatea e că sunt mii de părinți care își cresc copiii cu demnitate, dar nu-și permit un sejur. Pentru unii, asta înseamnă că vacanța devine o rușine. Se ascund de întrebări, de postări, de poveștile celorlalți. Iar presiunea nu vine din copil – ci din lume.
Ceea ce nu spun deseori părinții este că vina asta consumă în tăcere. Îi face să creadă că eșuează, deși duc pe umeri un efort enorm – să țină casa în picioare, copilul fericit și zilele normale.
Dar poate e timpul să rupem cercul acestei vinovății.
Poate vacanța nu e un drept dobândit din oficiu. Poate un părinte nu valorează mai puțin pentru că n-a rezervat o cameră cu vedere la mare. Poate că nu e nimic greșit în a rămâne în oraș și a face dintr-o ieșire în parc o aventură de o zi.
Un copil nu măsoară dragostea în kilometri parcurși sau în poze cu cocktailuri. Ci în prezență, în joc, în serile în care cineva îl ascultă cu atenție.
Dar lumea din jur pare să uite asta. Școala se încheie cu întrebarea „Unde mergeți în vacanță?” iar discuțiile între adulți sunt marcate de comparații: „Voi n-ați plecat nicăieri?”
Și e aici, de fapt, cea mai dură nedreptate: faptul că un părinte trebuie să se justifice pentru ceva ce ține de o realitate financiară, nu de o alegere superficială.
E nevoie de un nou tip de discurs public: unul care nu ridică vina pe umerii celor care rămân acasă. Care înțelege că nu toți părinții pot „evada” vara, dar asta nu-i face mai puțin buni. Care nu transformă vacanța într-un test de valoare personală.
Pentru că adevărul e simplu: nu ești o mamă sau un tată mai puțin bun dacă nu pleci nicăieri.
Ești doar un om care face tot ce poate, într-o lume care cere din ce în ce mai mult.
Și poate, tocmai asta e lecția pe care copiii noștri o pot învăța: că fericirea nu vine doar din „unde mergem”, ci din „cum suntem împreună”, chiar și atunci când nu avem tot.
Citește și Cele mai importante 3 activități educative pentru copii, în perioada de vară
