Sari la conținut

15 lucruri pe care ar trebui să le știți despre Zanzibar!

Zanzibar este primul loc exotic în care am fost în mijlocul iernii pentru prima dată în viață și m-a surprins încă din secunda în care am aterizat pe aeroport. După 3 săptămâni de experimentat diverse, m-am gândit să vă povestesc 15 lucruri pe care ar trebui să le cunoașteți despre acest loc extrem de interesant, total diferit de viața cu care sunteți obișnuiți în România.

Ca să îi fac și o mică introducere, Zanzibar este un teritoriu semi-autonom de pe coasta de Est a Africii. Mai exact, un arhipelag care are propriul guvern, însă aparține de Tanzania, așadar tot ce ține de taxe, impozite, birocrație și alte lucruri de acest gen se raportează guvernului Tanzaniei. Arhipelagul este compus din insula principală, Zanzibar sau Unguja, și insula Pemba, iar capitala este Zanzibar City, mai cunoscută drept Stone Town. Orașul a intrat în patrimoniul UNESCO și este, într-adevăr, fascinant. Acum că v-am făcut o scurtă introducere, haideți să vă spun și ce cred că ar trebui să știți despre Zanzibar, înainte de a plănui o vacanță acolo.

1 – Nu e nevoie de vaccin ca să mergeți în Zanzibar.

Atât eu, cât și MommyCool, am primit multe mesaje referitoare la vaccinarea pentru Zanzibar. În timp ce vaccinarea este recomandată ca să ajungeți pe continent, în Tanzania, pentru Zanzibar nu e nevoie de ea. Desigur, voi puteți să vă vaccinați dacă vreți să fiți siguri, însă vă spun că nu este obligatoriu acest lucru. Noi nu ne-am vaccinat și nu am pățit absolut nimic. De obicei, recomandările locale sunt să nu mâncați din locuri insalubre, de pe stradă, să vă spălați pe mâini cât de des puteți, să beți apă îmbuteliată, din surse sigure etc. Noi am fost ceva mai rebeli și tot nu am pățit nimic

2 – Oamenii sunt extrem de săraci.

Probabil primul lucru care o să vă uimească odată ce aterizați pe aeroportul din Zanzibar City este sărăcia. Începând chiar din aeroport, unde nici măcar nu au benzi electrice, pe care vă vin bagajele, de obicei. Bagajele vin cu mâna, cărate de la avion de către angajați ai aeroportului. Să nu credeți că vi se pare din cauza oboselii celor 11 ore de călătorie. Chiar așa e.

(...)

Citeşte mai mult pe daddycool.ro

Sursa foto: Daddy Cool

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!