Uneori mă gândesc ce simplu ar fi fost dacă ai noștri copii ar fi venit pe lume cu câte un manual de instrucțiuni de utilizare. Am fi avut, probabil, mai puțină bătaie de cap și nici n-am fi citit, studiat, testat, criticat atâtea metode și teorii de parenting.
Cred că înainte să vorbim despre de ce nu funcționează metodele de parenting așa-zis moderne trebuie să lămurim 3 aspecte:
- e vorba de metode bazate pe respect, iubire, iubire necondiționată, blândețe – dacă ne uităm bine la elementele astea nu e nimic modern în ele by the way;
- metodele astea nu sunt rețete în 2 pași și 3 mișcări și nici nu există o soluție universal valabilă pentru creșterea copiilor;
- parenting-ul nu e despre copii, ci despre părinți.
Nu vorbim de tehnici prin care să îi facem pe copii să facă ceva, ci despre a înțelege niște lucruri elementare despre noi, filtrele prin care privim lumea, experiențele care ne-au format, poveștile pe care ni le spunem. Nu putem avea așteptarea să citim o carte de parenting și ea să ne rezolve toate provocările. Nu e nici realist și nici sănătos să plasăm responsabilitatea asta undeva în afara noastră.
Cine sunt ca părinte are legătură cu cine sunt ca om
Din punctul meu de vedere, nicio metodă de parenting citită undeva nu va putea fi aplicată consecvent și sustenabil dacă fundația pe care vrem să construim (adică noi) are nevoie de reparații. Suntem ca un iceberg. Ce se vede la suprafață sunt comportamentele. Convingerile, valorile, emoțiile etc. sunt însă sub apă. Dacă adresăm doar comportamentul (ex: nu mai vreau să țip la copil) nu vom avea schimbări durabile în timp. E nevoie să avem un nivel cât mai bun de autocunoaștere (să înțeleg ce anume declanșează acțiunile copilului, ce butoane îmi apasă, ce istorie am cu țipatul etc.).
