Sari la conținut

Cel mai prețios dar pe care-l avem este timpul petrecut în familie!

Tocmai a trecut 1 Iunie și tare mă bucur că a devenit o zi liberă națională, cu acte în regulă! Întotdeauna am fost fanul momentelor petrecute în familie și am considerat că Ziua Copilului este una în care părinții trebuie neapărat să fie alături de cei mici. Între timp, am crescut, am devenit tată și mi-am dat seama că, de fapt, absolut fiecare zi petrecută în familie este un dar, care ar trebui apreciat la adevărata lui valoare. În familie vom găsi mereu oaza noastră de liniște, dincolo de problemele cotidiene, griji și agitație. Pentru că, indiferent de situație, acasă va fi locul în care ne vom simți tot timpul cel mai bine.

Încă de când am înțeles ce înseamnă cu adevărat o familie, mi-am dorit să am una numeroasă, veselă, care să emane energie pozitivă, în care să râdem mult, să fim uniți, să ne iubim necondiționat. În care toți să fim unul singur. Și am început să o proiectez, până când Universul mi-a demonstrat că și cele mai frumoase vise pot deveni realitate!

Pentru mine, cele mai importante lucruri în viață sunt legate de familie și de liniștea sufletească. Mi-am dorit mereu ca familia pe care mi-o voi construi la un moment dat să fie una extrem de unită, de fericită, de relaxată.  Să fim calzi unii cu ceilalți, muncitori, să luptăm pentru visurile noastre, să ajutăm oamenii din jur, să ne înțelegem bine, iar eu și „ea” să fim cei mai buni părinți cu putință pentru copiii noștri. Care vor zburda într-o casă mare și frumoasă, albă, cu multe elemente florale. Cam asta era viziunea mea despre casa în care vom locui.

(...)

Citeşte mai mult pe daddycool.ro

Sursa foto: Daddycool

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!