Sari la conținut

Corpul îți vorbește. Știi să îl asculți?

Corpul îți vorbește, știai asta? E OK dacă răspunzi ”nu”, nici eu n-am știut exact cum stă treaba până acum vreo 3-4 ani. Dar abia în ultimul an am început să îmi îndrept conștient atenția către senzațiile din corp, spre ce simt când trăiesc anumite emoții, spre stările de rău, spre legătura dintre evenimentele în care sunt implicată (ca să nu zic lucrurile care mi se întâmplă), felul în care gândesc despre mine în raport cu ele și cum se simte toată treaba asta în corp.

Am povestit cu o altă ocazie că una din intențiile pe care mi le-am scris pentru anul ăsta țin de sănătate. De la ceva mai mult echilibru în ceea ce mănânc, la ore mai multe de somn (sau măcar somn la ore mai normale), la momente zilnice de mindfulness, meditație și până la mers constant la pilates.

La sfârșit de martie rece am participat la o conferință foarte faină pe teme de sănătate și wellbeing: Bodyology – Femeia. Evident că mi-am luat tone de notițe, dar încerc să sintetizez câteva din cele mai interesante informații mai jos.

Ce putem face pentru a fi mai sănătoși?

Ce am apreciat foarte tare la conținutul prezentat a fost că informațiile erau de bun simț, fără măsuri drastice propuse sau ”rețete”. Iată ce am reținut din prezentările celor 3 speakeri: Larisa Petrini – Health Coach, Dr. Dan Mitrea – Medic Neurolog și Mircea Nicoară – Expert în Mișcare și Respirație.

Problema omului modern nu e una de time management, ci de self-management, de cum ne gestionăm pe noi înșine. Avem 168 de ore într-o săptămână. Cum facem să navigăm cât mai ușor printre sutele de opțiuni disponibile și să alegem ce e mai bun pentru noi.

  •     Sănătatea și nutriția nu sunt aritmetică. Trebuie să ne informăm și să alegem ce ni se potrivește.
  •     Un studiu al OMS spune că 80% din sănătatea noastră depinde de ce mâncăm. Dar e de reținut că sănătatea e pluri-factorială – ea depinde și de mâncare, dar și de somn, relaxare, spiritualitate, de pasiunea cu care lucrăm. În perioadele foarte stresante degeaba mâncăm salată – nu va fi suficient ca să rămânem sănătoși.
  •     Pe la vârsta de 40 de ani procesul de îmbătrânire devine de 3 ori mai accelerat.
  •     Un alt studiu, de la Univ. Cornell, spune că avem peste 200 de gânduri legate de mâncare pe zi.
  •     50% din căutările de pe internet sunt despre mâncare.
  •     Rețetele generale nu sunt OK. Ceea ce pentru mine e benefic, pentru alții poate fi toxic (pe motiv de alergii, de exemplu)

(...)

Citeşte mai mult pe cristinaotel.ro

Sursa foto: Cristinaotel.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!