Când a venit Maria pe lume mi se părea orice greu. Să gătesc cu ea ceva. Să rămân peste noapte singură cu ea. Să plec de acasă doar eu cu ea. Cea mai grea a fost rutina. Aveam impresia că nu va mai crește vreodată și că asta voi face pentru tot restul vieții: să șterg poponețul de caca, să umblu cu haine pătate de lăptic, să gânguresc aiurea până la epuizare.
Oricâte mame aveam în jur cu care să vorbesc, indifernet de cât de des venea mama, aveam impresia că ASTA nu se va termina nicodată.
Mă uitam la filme unde totul părea un fleac, ba mai citeam și ceva bloggeri care făceau să pară super ușor (nu-i așa?).
De fapt, abia după ce a venit al doilea copil am realizat un lucru:
