Sari la conținut

Femeie, nevastă sau soție?

Am auzit îndelungul copilăriei mele toate cele trei apelative adresate femeilor, însă deși nu am acordat importanță prea mare pe la vreo 20 de ani când am plecat de acasă am început să văd diferențele dintre cele trei tipuri de femeie.

Acum să nu ne gândim că cele trei nu înseamnă același lucru din punct de vedere semantic însă utiându-mă în jur la comportamentul acelor cupluri raportat la apelativul pe care îl are fiecare parteneră am tras concluzia că sunt 3 tipuri de relații sau trei tipologii de femei diferite.

    NEVÁSTĂ, neveste, s. f. Femeie măritată; spec. soție; p. gener. (pop.) femeie. – Din sl. nevĕsta „mireasă”.

Să nu înțelegem greșit că vreuna dintre ele nu este bună, nicidecum. Fiecare dintre noi dorește să fie altfel și fiecare își dorește altceva pentru el, iar eu îmi doresc o soție, asta am vrut și asta am găsit pentru mine și sunt cel mai fericit.

Femeia

Să începem cu ”Femeia” despre care bărbații spun și o introduc ca fiind ”Femeia lor”. Evident orice femeie are și un bărbat care de asemenea este ”al ei”. Ca și tipologie de relație am sesizat că femeia devine o posesie personală, un obiect de patrimoniu și de cele mai multe ori bărbatul are puteri depline asupra acesteia. Eu cred că femeia trebuie să își aparțină doar sieși și nu văd nici un motiv pentru care aceasta să intre într-un raport de supunere față de bărbatul de lângă ea. Femeia nu are niciodată nici un cuvânt de spus iar supunerea este totală pentru că bărbatul îi spune mereu ce să facă și cum să facă, iar ea are ca opțiune doar execuția ordinelor.

(...)

Citeşte mai mult pe zanascutecel.ro

Sursa foto: Free pik

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!