Mi-a scris o doamnă. Vorba vine…mi-a scris, dar am înțeles ideea. Zice așa:
„Buna,sotu meu nu este asa eu trag toate greutatile avem 4 copiii si mereu ma rog sa ma ajute si cu greu face si simt ca numai pot find si bolnava cu inima am incercat sal implic eu in treburile casei dar urla la mine cand sal pun sa faca,spunea ce eu muncesc si mai vrei sa si te ajut eu fac totul si in curte treaba de barbat inteleg munceste la munca dar alti dc nu se plang barbati si al meu nu se implica in cresterea copilului ce sfat imi dati ,am recomandari de la medici efort mai putin dar fac peste masura trebuie sa am grija de. copii mei”
Dincolo de multele greșeli gramaticale, probabil femeia nu are prea multă școală, situația ei e tristă și gravă. Nu știu cum a ajuns pe blogul meu și de ce tocmai mie mi-a cerut sfatul.
Stau, totuși, și gândesc. Mă gândesc. Femeia asta e una dintre multele mii de femei, mai ales de la țară, care trăiesc după tradiție. După acea tradiție cu care au trăit părinții și bunicii noștri. Bărbatul merge la muncă, se duce și la câmp, muncește fizic pe rupte, dar în casă nu face nimic. Femeia gătește, face curat, are grijă de copii. În cazul ăsta, 4 copii.
(...)
