Sari la conținut

Să fii un bun părinte este rău pentru sănătatea ta?

Atunci când eşti un părinte bun copilul tău înfloreşte – este mai bine dezvoltat, învaţa mai bine, se înţelege mai bine cu colegii. Fără îndoială, pentru copii este extraordinar să aibă părinţi empatici şi atenţie la nevoile lor.

Cum este însă pentru părinţi? Ei bine, pentru ei costurile unei asemenea atenţii permanente sunt mari şi se văd atât în starea psihică cât şi fizică a părinţilor. 

Deşi putem şi noi să bănuim că sunt adesea momentele în care nu ne gândim la noi şi asta ne face rău din punct de vedere al sănătăţii, avem acum şi un studiu care să ne confirme acest fapt. 

Studiul a fost făcut de Northwestern University. În cadrul sau au fost analizate 247 de familii cu copii. Ei au făcut chestionare pentru a afla de câte ori şi în ce măsură părinţii au fost interesaţi de ceea ce simţeau copiii şi cât de capabili au fost să dea un răspuns potrivit. În acelaşi timp au făcut şi teste de sânge. 

Rezultatele au arătat că, pe măsură ce părinţii erau din ce în ce mai empatici, copiii o duceau din ce în ce mai bine psihologic şi din punct de vedere al sănătăţii. Din punct de vedere al părinţilor era însă complet invers – cu cât investeau mai mult în copii cu atât nivelul lor de stres era mai mare şi imunitatea lor mai scăzută. 

Ce este de făcut?

Răspunsul vine de la Erika M. Manczak, autoarea studiului, care recomandă părinţilor să nu îşi neglijeze propriile nevoi, oricât de interesaţi ar fi de binele copilului. De fapt să nu se neglijeze mai ales dacă sunt interesaţi de binele copilului:

“Procesele imunitare depind de cantitatea suficientă de somn, de exerciţiile fizice, de reducerea stresului. Nu este deloc o dovadă de egoism din partea părinţilor să aibă grijă de aceste aspect. De fapt este o importanta critică pentru sănătatea lor fizică şi psihică.”

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!