Cine eram noi doi ieri și cine suntem oare azi? Suntem diferiți, asta e clar. Dar în același timp, parcă aceiași. Fiecare etapă din viața noastră își are rostul și este tare important să o trăim asumat. La maxim! Până să devenim părinți atât eu, cât și Robert, ne-am super bucurat de momentele trăite. Am fost pe filmul: „Livin’ la vida loca!” Acum suntem la fel, doar cu o doză mult mai mare de responsabilitate. Însă oricât de mult ne place viața în trei, trebuie să recunosc faptul că e nevoie neapărat de momente doar pentru noi pentru ca relația să continue să fie sudată și fericită.
Atunci când decis că ne dorim să fim părinți, eram deja perfect în regulă cu faptul că ne vom împărți timpul cu minunea ce urma să apară în viața noastră. Și acum ne mai amuzăm de îndemnul majorității: „Dormiți acum, cât mai puteți”, „Distrați-vă acum, cât mai puteți” și alte fraze de acest gen. Chiar dacă nu știam exact cum va fi, noi ne amuzam mereu. Plus că, oricum, nu aveam de gând să facem totul ca și când venea sfârșitul lumii și nu mai apucam. :))) Am tratat lucrurile normal și nu am făcut niciodată o tragedie din cea mai frumoasă experiență a vieții noastre: cea de a fi părinți!
Pentru noi doi chiar a fost simplu. Încă de pe vremea când eram gravidă, am căzut de acord că nu vom călători fără Ingrid. Ne-am asumat că o vom lua peste tot și o facem mereu cu drag. Rar, am avut și ecapadele noastre. Am simțit nevoia să le avem. Nu voi minți că ne lipsesc momentele în doi. Dar noi am ales să fim prezenți în viața Ingridei pe cât putem de mult. Și să facem pasul unei călătorii fără ea abia atunci când vom fi pregătiți pentru asta. Așa suntem noi și este perfect în regulă, la fel cum alții se detașează mai ușor și este la fel de normal. Suntem diferiți și ce bine că suntem așa.
(...)
