Sari la conținut

Vârsta de pensionare s-ar putea reduce considerabil pentru mame, în funcţie de numărul de copii pe care îl au

Conform unui proiect de lege înregistrat recent la Senat, vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcție de numărul de copii născuți și crescuți până la vârsta de zece ani.

Concret, acest proiect prevede că vârsta-standard de pensionare se va reduce cu câte doi ani pentru fiecare copil născut și crescut cel puțin până la vârsta de zece ani.

Cu alte cuvinte, o mamă cu cinci copii, de exemplu, va putea să iasă la pensie cu zece ani mai rapid decât o femeie fără copii. Totodată, o persoană care are trei copii va ieși la pensie cu patru ani mai devreme decât una care are numai un copil și cu șase ani mai devreme decât o persoană care nu are niciun copil.

Acest lucru va fi posibil doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, adică cele care au o vechime legală în muncă de 35 de ani.

Propunerea legislativă pentru completarea art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost înregistrată joi la Senat pentru dezbatere. Pentru a-și produce efectele, proiectul trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

Această regulă nu există actualmente în Legea pensiilor, deci încă nu se aplică.


 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!