Sari la conținut

O fotografie cu prinţesa Charlotte a fost publicată de Casa Regală a Marii Britanii. Cum arată micuţa la aniversarea vârstei de 2 ani

Casa Regală a Marii Britanii a făcut publică o nouă fotografie cu Prințesa Charlotte, fiica Ducilor de Cambridge, iar ocazia a fost una cu totul specială - cea care se află pe locul patru în linia de succesiune la tronul britanic a împlinit doi anişori pe 2 mai.

Imaginea imortalizată chiar de ducesă o prezintă pe prinţesa Charlotte în grădina reşedinţei Anmer Hall, desfăcându-şi cu timiditate unul dintre cadouri. Micuţa poartă un pulover galben, decorat cu desene care reprezintă oi, iar părul îl are prins într-o parte, cu o agrafă albastră.

►Citeşte şi Prințesa Charlotte, debut regal la Palatul Buckingham

Fotografia respectivă a fost făcută publică de Casa Regală Britanică, prin intermediul conturilor de socializare, devenind în scurt timp virală. Imaginea are mari şanse să fie pe placul admiratorilor familiei regale, cu atât mai mult cu cât apariţiile micuţei în public sunt foarte rare.

►Citeşte şi Prinţesa Charlotte a Marii Britanii, prima sa vizită oficială alături de părinți (GALERIE FOTO)

Foto: BabyCenter.co.uk



 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!