Sari la conținut

Care e vârsta ideală la care un copil poate învăța să schieze?

Care este vârsta ideală pentru schi la copii? Se spune că există o vârstă potrivită pentru orice lucru și că ceea ce înveți în copilărie e bun învățat. Pe măsură ce înaintezi în vârstă este tot mai greu să asimilezi lucruri noi și să îți și iasă bine. Recunosc că eu nu sunt deloc o fire sportivă, tocmai pentru că nu mi-a fost cultivată această latură de mică. Dar am profitat din plin de înclinațiile în domeniu ale Pisicului consort și am recuperat pe cât posibil.

În cazul Anei, am ales să o familiarizăm cu sportul de la vârste mici, astfel încât să ajungă să i se pară firesc. Am povestit aici cum am procedat. Cred că momentul în care alegi un sport pentru copilul tău și modul în care el reacționează depinde mult de fiecare caracter în parte. Totuși, în cazul schiului, am observat, la Ana și la alți copii din jur câteva elemente comune.

La ce vârstă este bine să începi?

Ana s-a suit pe schiuri pentru prima dată la aproape 3 ani. A acceptat clăparii, ceea ce unii copii de aceeași vârstă nu acceptă. Arată ciudat, sunt grei și copiii se pot speria, de aceea recomand ca unul din părinți sau chiar amândoi să facă aceeași operațiune. Astfel, cel mic va vedea că nu este ceva ce poate răni. Ana a primit bine și schiurile, iar când a început să o tragă taică-su pe pârtie a fost cu hohote de râs. Râsul s-a stins rapid când a venit vorba să urce înapoi la deal pe clăpari, așa că experiența a fost una de scurtă durată. Din ce am mai observat și la alții, e ok să puneți schiurile copiilor în picioare de la 2-3 ani, dacă ei acceptă acest lucru, dar să nu vă așteptați la mare lucru. Se plictisesc, obosesc repede și nu înțeleg deloc rostul și cu atât mai puțin plăcerea în a practica orice sport.

Care e următoarea etapă?

În următorul an, când Ana avea aproape 4 ani (îi lipseau câteva săptămâni), i-am luat ore cu un instructor particular. În primele două zile a fost ok. În a treia a fost cu refuz total de a merge la lecție. Am ascultat-o, am lăsat-o să plângă și apoi, cumva, tatăl ei a convins-o să mai încerce o zi. Acela a fost punctul hotărâtor, iar următoarele două zile alături de instructor au fost pe placul ei total.

(…)

Citește mai mult pe pisicapesarma.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!