Când eram însărcinată cu Ava, am făcut o super ordine în jucăriile copiilor. Aveam foarte multe rămase de la băieți, cu care ei nu se mai jucau de ani buni și de care ea nu cred că ar fi vreodată interesată. Le țineam depozitate prin tot felul de cutii sau pe rafturi, unde strângeau praful și atât. Așa că am decis să le donez. Da, mi-a părut rău inițial, le-am întors pe toate părțile, mi-am amintit diverse episoade de când erau băieții mici, am vărsat vreo două lacrimi. Pe urmă am realizat cât de aerisit arăta spațiul fără ele și n-a mai fost loc de regrete. Parcă respiram mai bine, știți senzația?
(...)
