„Luni începem la 9:30, marți la 8:00, miercuri copiii termină la 12:00, joi mergem în excursie, iar vineri avem un atelier pentru care trebuie să mai achitați o sumă.” Sună cunoscut? Pentru mulți părinți, așa pot arăta „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, două programe care, cel puțin în teorie, ar trebui să aducă experiențe educaționale valoroase pentru copii. În practică, însă, pot deveni două săptămâni în care părinții trebuie să facă imposibilul pentru a se adapta.
Pentru că, aparent, atunci când școala își schimbă programul, toată lumea trebuie să și-l schimbe. Inclusiv părinții care au un serviciu, un șef, un program fix și facturi de plătit.
Școala își schimbă orarul. Părinții să se descurce!
Așa cum arată și structura anului școlar 2026–2027, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” rămân în calendar, fiecare cu câte cinci zile lucrătoare, în perioade stabilite de unitățile de învățământ. În total, zece zile în care orarul obișnuit poate fi înlocuit cu activități organizate la ore diferite.
Și aici începe adevărata provocare. Cine duce copilul la școală la ora 10:00, când părintele trebuie să fie la serviciu la 8:00? Cine îl ia la 12:30? Cine își modifică programul în fiecare zi, în funcție de activitatea stabilită?
Nu toată lumea lucrează de acasă, nu toată lumea are bunici disponibili și nu toți angajatorii acceptă schimbări de program anunțate cu puțin timp înainte.
Flexibilitatea școlii ajunge, prea des, să fie plătită cu timpul și concediile părinților. Iar pentru familiile monoparentale sau cele cu mai mulți copii, situația poate deveni de-a dreptul absurdă.
Cât mai costă, anul acesta, educația „gratuită”?
Pe lângă programul dat peste cap, vine și nota de plată. O excursie, un muzeu, un atelier, un spectacol, transportul, eventual o masă. Câte puțin pentru fiecare activitate, până când „câte puțin” începe să însemne o sumă deloc neglijabilă.
Iar părinții sunt puși într-o situație în care nu prea au de ales. Pentru că una este să refuzi o cheltuială pentru tine și cu totul alta să îi explici copilului că el nu merge în excursie, deși aproape toți colegii lui participă.
Și să nu uităm că există familii cu doi sau trei copii, pentru care aceste cheltuieli se multiplică.
De când a devenit normal ca un program educațional organizat de școala publică să presupună că toți părinții au bani în plus, timp liber și disponibilitate permanentă?
Metodologia „Școala altfel” prevede alternative gratuite pentru activitățile care presupun contribuții financiare din partea părinților. Dar dacă majoritatea clasei pleacă într-o excursie, iar copilul care nu își permite rămâne la școală, cât de inclusivă mai este experiența?
Nu orice activitate educativă trebuie să coste bani
Nimeni nu contestă că elevii au nevoie de experiențe în afara clasei. Dimpotrivă, ideea celor două programe este una bună. Copiii pot învăța lucruri extraordinare vizitând un muzeu, explorând natura sau cunoscând oameni cu profesii diferite.
Dar chiar trebuie ca aproape orice experiență să însemne transport, bilete și cheltuieli suplimentare? Nu se pot organiza activități interesante în școală, în parc, în bibliotecă sau în comunitatea locală? Și, mai ales, nu se poate păstra un program previzibil, astfel încât părinții să își poată continua viața profesională?
De altfel, discuția a ajuns și la nivelul Ministerului Educației. Așa cum am prezentat în articolul despre propunerile ministrului Educației privind modificarea programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, una dintre direcțiile anunțate vizează tocmai păstrarea unui orar identic cu cel din restul anului școlar.
Profesorii nu sunt dușmanii părinților în această poveste. Și ei trebuie să organizeze activități, să supravegheze copii și să își asume responsabilități suplimentare. Dar tocmai de aceea este nevoie de o organizare mai bună, nu de încă o problemă transferată dintr-o parte în alta.
Cine se gândește, până la urmă, și la părinți?
Poate că a venit momentul să recunoaștem că o activitate reușită nu este doar cea în care copiii se distrează și apar fotografii frumoase pe grupul clasei. Este și cea care nu obligă părinții să își consume zilele de concediu, să își negocieze programul de muncă sau să scoată bani dintr-un buget deja împărțit între zeci de cheltuieli.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” ar trebui să fie despre educația copiilor, nu despre capacitatea părinților de a face jonglerii cu timpul și banii.
Părinții nu sunt nici șoferi disponibili la orice oră, nici sponsori permanenți ai activităților școlare. Și nici nu ar trebui să se simtă vinovați atunci când nu pot ține pasul cu toate solicitările.
Poate că, înainte să mai organizăm încă o săptămână „altfel”, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva ceea ce le cerem părinților a devenit deja mult prea mult.
