Sari la conținut

Somnul bebeluşului nr. 2 – aventuri în co-sleeping

 La primul copil am fost şi eu tare stresată cu somnul, dar viaţa mi-a devenit infinit mai uşoară când am cedat co-sleeping-ului şi am luat puiul de om în pat cu noi. De fapt, pentru ea schimbarea nu era majoră, ea tot cu mine dormea şi inaine, pentru că eu adormeam pe unde apucăm, în fund, înghesuită, atârnată de muchia patului, pe covor, pe oriunde credeam eu că păstrez aparenţele că îmi doarme copilul în patul lui.

Ce glumă bună! :) dar apoi mi-am zis, fie ce o fi, am nevoie de somn comod! Am luat copilul în patul mare şi de atunci dorm şi eu că omul. Da, cu nenumărate treziri pe noapte, dar măcar comod.
Apoi a venit şi al doilea copilandru. Bălai şi lipicios ca un motănel.
Care a fost diferenţa? Simplu! Am avut alte aşteptări. Din prima noapte acasă ( a treia lui noapte de viaţă), a dormit cu noi în 4. Da, dormeam toţi patru.

Mi-am făcut şi eu griji iniţial cu aranjamentul, dacă se poate, dacă e viabil, având un soţ care trebuia să meargă a doua zi la lucru şi o domnişoară zulufină care trebuia şi ea să se trezească la 6.30 să meargă la grădiniţă. Dar, spre uimirea mea, ei dormeau duşi când se trezea cel mic, iar eu îl hrăneam şi schimbăm chiar lângă ei în pat, cu bebe semi-adormit.

Cum m-am pregătit

1. Deşi iniţial am lipit de patul mare un pătuţ de bebe fără laterală, aranjamentul nu a funcţionat pentru că bebe vroia să doarmă doar cu nasul în mine. Atunci am eliminat pătuţul şi am scos de la păstrare plasa laterală, folosită de Natalia când a început să doarmă în pat normal.Bebe dormea la margine, astfel încât eu am putut în continuare să dorm şi lângă Natalia.
2. Am eliminat excesul de lenjerie şi perne. Pe pat am avut lenjerie bine întinsă, preferabil un cearceaf elastic, o pernuţă pentru mine şi o pătură pentru amândoi. Natalia şi soţul meu au un alt rând de lenjerie.
3. Probabil cel mai de folos în primele luni: cearceafurile absorbante (le găsiţi online aici)
De ce?
Pentru că un bebe mic are nenumărate accidente! :) Chiar şi al doilea bebe am avut probleme cu scutece care curg noaptea, să nu mai spun de accidente în timpul schimbatului (mai ales până m-am prins cum stă treaba la băieţei!).

(…)

Citește mai mult pe www.amanicolae.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!