Sari la conținut

Nou născut, scăpat din mâinile medicului, în sala de nașteri. Momentul a fost filmat de tată

Părinții unor gemene din Arizona acuză medicii de neglijență, după ce au filmat momentul în care una dintre fetițe, nou născută prematur, a fost scăpată din mâini de medic.

Familia a decis să posteze online înregistrarea după ce spitalul a întârziat să-i ofere o explicație plauzibilă privind întâmplarea sau, cel puțin scuzele ce s-ar impune într-o astfel de situație.

În video se vede cum micuța Morgan i-a scăpat unui medic printre degete și a căzut pe masă. Din fericire, însă, două asistente au fost atente și au prins-o la timp, evitând astfel o tragedie. Întregul incident s-a petrecut în câteva secunde.

”Am simțit că au tratat-o ca pe un sac cu cartofi. Mi-am promis că nu mă voi mai uita niciodată la această înregistrare, a spus Monique într-o emisiune televizată.

Înregistrarea a fost făcută chiar de Derrick, proaspăt tătic al celor două fetițe. El l-a întâlnit ulterior pe medic și i-a cerut socoteală. ”I-am spus că mi-a scăpat copilul, iar el avea o privire nonșalantă. I-am arătat înregistrarea, dar nu a avut nimic de spus nici măcar după ce a văzut-o”.

În mai puțin de 24 de ore, postarea a fost văzută de peste un milion de persoane.

O radiografie făcută la o săptămână după incident a arătat că micuța Morgan a avut o mică sângerare în zona creierului, însă medicii susțin că aceasta este o situație comună în cazul prematurilor, că nu ar avea legătură cu incidentul și nici nu afectează pe termen lung copiii.

Una dintre asistente a explicat că astfel de incidente sunt inevitabile într-un mediu atât de agitat, cum e sala de nașteri, mai ales atunci când medicii vor să se asigure că un prematur respiră cum trebuie și răspunde la stimuli la fel ca un copil născut la termen. Tot ea spune că, deși întâmplarea pare șocantă pentru public, în realitate a fost o cădere ușoară, care nu l-a afectat pe copil.

Părinții fetiței spun că micuța este aparent bine, dar că singurul lucru mai puțin obișnuit este că are un tremurat, a cărui cauză nu o cunosc și nici nu știu dacă va fi ceva permanent sau nu. ”Mi-ar plăcea să știu dacă acesta este cauzat de faptul că a fost prematură sau de incidentul din sala de nașteri”, a spus Monique.

Spitalul a trimis un comunicat presei în care sunt precizate următoarele: ”Din cauza legislației privind protecția vieții private a pacienților și a cererii familiei de a nu face publice informații, nu putem comenta pe acest subiect. Siguranța pacienților noștri și a familiilor acestora este prioritatea noastră. Echipa medicată de la Dignity Health Chandler Regional Medical Center abordează acest caz cu maximă seriozitate și face toate demersurile pentru înțelegerea situației”.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!