E vineri seară și tu strângi lucrurile lui mici într-un ghiozdan. O pijama cu dinozauri, jucăria preferată, periuța de dinți. Ai făcut gestul ăsta de zeci de ori, dar de fiecare dată e altfel. Nu pentru că nu te-ai obișnuit. Ci tocmai pentru că te-ai obișnuit.
Îi pui în mânuțe plușul preferat, îl săruți pe frunte, îl privești cum se urcă în mașină. Și zâmbești. Pentru el, pentru echilibru, pentru binele pe care îl tot invoci în gând.
Apoi închizi ușa. Și se face liniște.
La început e ușurare. Ai timp. Ai spațiu. Nu te strigă nimeni. Nu explici nimic. Poți sta. Poți plânge. Poți respira. Și respiri. Adânc. Dar cumva, aerul tot nu ajunge unde trebuie.
Pentru că în liniștea asta se ascunde ceva greu: o tristețe care nu plânge cu sughițuri, dar care te apasă. Te simți vinovată că îți place să fii singură. Vinovată că e mai ușor așa. Vinovată că nu ești acolo, cu el.
Știi că e bine. Știi că e cu tatăl lui. Că are nevoie și el de acest timp. Și tu. Mai ales tu. Dar...
Casa miroase altfel când el nu e. E prea curată, prea așezată, prea tăcută.
Te miști printre lucruri cu o grijă ciudată, de parcă ai strica ceva. Nu mai calcă nimeni pe jucării. Nu se mai aud pași mici în fugă. Nu mai întreabă nimeni „mami, vii?”
Și te întrebi, în tăcere, dacă ești o mamă bună. Dacă nu cumva ar trebui să suferi mai tare. Sau mai puțin. Dacă e normal să simți această ruptură – una care nu doare clar, ci mocnit, ca o apăsare în piept pe care o cari zile întregi.
Și totuși, în această liniște, se întâmplă ceva. Te regăsești. Îți reamintești că exiști și dincolo de „mami”. Că ai gânduri, dorințe, visuri care nu au legătură cu copilul tău. Și că nu e un act de egoism să le ai. Ci o formă de supraviețuire.
Poate faci o baie mai lungă. Poate citești. Poate doar te întinzi pe pat și închizi ochii. Nu ca să dormi. Ci ca să simți.
Și simți totul. Dorul, vinovăția, iubirea, oboseala, liniștea, neputința, recunoștința, toate deodată.
A fi mamă înseamnă și asta: să știi să pleci puțin ca să te poți întoarce întreagă.
Iar când îl auzi din nou alergând spre tine, când îți sare în brațe și simți mirosul lui cald, știi: a meritat. Și pentru tine. Și pentru el.
Citește și Efectele divorțului asupra bebelușilor și copiilor. Cum să îi ajuți, în funcție de vârsta lor
