Sari la conținut

Copiii au nevoie de bunicii lor

Ana e la ţară cu bunicii pentru câteva zile. E fericită. Doarme până la 11, stă toată ziua afară, se spală cu apă încălzită la lighean – fericirea ei că duşul e stricat, mănâncă prune şi mere verzi culese din copac. Pleacă seara să facă rost de lapte proaspăt din sat. Ieri au mers în pădure, la căpriţe. Le-a sărit o căprioară în faţa maşinii şi s-au oprit să o admire. S-a jucat cu porcuşori şi azi abia aşteaptă să meargă la văcuţe. Şi la râu să se bălăcească.

Bunica Mimi o pune la treabă – să scuture cearceafurile, să pună masa, să măture, iar Taia îi desenează animale, joacă împreună cărţi, îi face tot felul de construcţii inventate din te miri ce. Şi o asistă la lecţiile de vacanţă, de care eu credeam cu tărie că nu se va atinge cât va sta acolo. Sunt fericiţi cu toţii. Ea are parte de lucruri pe care nu le face în fiecare zi, pe unele poate nu le-a făcut niciodată, iar ei au ieşit din rutină, din grija lui mâine, din amorţirea zilelor. Ana e veselă şi zglobie, ei sunt parcă înviaţi. Azi gaşca se completează cu încă o bunică, aşa că răsfăţul va fi total.

Copiii au nevoie de bunici. De toţi bunicii. Iar dacă au norocul să îi aibă în viaţă, trebuie să îi lăsăm să profite din plin. Mi-a luat ceva timp să înţeleg asta. Când era Ana mică, mi se părea nedrept să o împart. O așteptasem atât, o dorisem atât şi acum trebuia să o dau din braţe. Preferam să deschid uşa cu dinţii sau să îmi rup spatele cu bagaje, să ajung la epuizare de câte erau de făcut, decât să o las câteva clipe în grija bunicilor. Doar mama avea undă verde la ea, dar şi acolo mă mai încerca câte un sentiment de gelozie sau teamă. Stăteam vigilentă ca un soldat de pază atunci când bunicii se drăgăleau cu ea, uneori şi când o priveau. Mă enerva fericirea din ochii lor, mi se părea că este a mea şi doar eu am dreptul să mă bucur de ea. Spre norocul tuturor mi-a trecut, m-am înţelepţit şi am realizat că lăsându-o să îşi trăiască copilăria complet, rotund, cu tot ceea ce include ea, îşi creează o identitate şi multe amintiri care o vor alina toată viaţa. Mi-e greu şi acum să o las, sun de o mie de ori să verific dacă e bine, să văd ce a mai făcut, mă panichez dacă nu primesc veşti câteva ore. Dar o las, îi las.

Oricât vi s-ar părea că vă scapă lucrurile de sub control, lăsaţi-i!
Da, bunicii îi răsfaţă, le termină treaba, îi ajută la orice, sunt în stare să le dea în gură şi la zece ani. Da, le dau dulciuri pentru că „ce rău poate să îi facă, şi tu ai mâncat şi uite ce bine eşti”. Da, îi lasă la desene uneori fără limită şi program. Da, le cumpără toate prostiile de la tarabe, ce dacă mai are 5 mingii acasă, era frumoasă, i-a plăcut. Da, le dau şi cremwurşti şi şuncă şi poate îi lasă să mănânce şi două ouă odată. Da, îi culcă târziu pentru că cedează la rugăminţile de a citi încă o poveste şi încă una şi încă una. Da, cu bunicii sar de multe ori somnul de prânz, pentru că nu au timp de pierdut cu ceva atât de banal. Şi cine ştie câte mai fac, de care tu nu afli. Dar bunicii au şi infinit mai multă răbdare, şi-au exersat-o în atâţia ani doar. Vorbesc blând şi calm, cedează uşor.

Sunt o sursă inepuizabilă de poveşti şi amintiri. De la ei va afla copilul cel mai bine cum erai tu în copilărie, ce făceai, cu ce te jucai, ce îţi plăcea. Se pun la mintea lui oricând. Chiar dacă le e greu, o să îi surprinzi târându-se pe sub masă, ascunzându-se după colţuri, făcând feţe caraghioase, vorbind cu glas piţigăiat sau grav, pictându-se pe faţă sau mâini, purtând măşti ciudate sau coroniţe de prinţese.

(...)

Citește mai mult pe www.pisicapesarma.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    adevarul.ro