Sari la conținut

Cum faci copilul să stea liniştit la masă

Dacă eşti dintre acele mămici pe care le ia groaza când vine ora mesei, gândindu-se că iar va trebui să ducă muncă de lămurire cu cel mic, să îl convingă să stea liniştit la masă, atunci ai ajuns unde trebuie :) . Pentru că avem noi câteva sfaturi care te vor ajuta, cu siguranţă.

Alege timpul potrivit – Este foarte important ca celui mic să îi fie foame, atunci când se aşează să mănânce, pentru că altfel timpul petrecut la masă va deveni o corvoadă pentru amândoi. Specialiştii ne sfătuiesc ca între mesele principale şi gustări să existe un interval de două trei ore. Altfel spus, dacă a mâncat la 8, are voie să ia gustarea la 10 şi între 12 şi 13 prânzul. Pentru că dacă se va găsi ronţăind cât e ziua de lungă, atunci cu siguranţă se va aşeza la masă sătul. Mai mult decât atât, pentru ca celui mic să i se facă foame, trebuie să îl laşi să îşi consume energia: încurajează-l să se joace, să alerge, să meargă cu bicicleta etc. 

Fă-l să se simtă independent – De cele multe ori, copiii îşi doresc să nu fie copii, să nu li se spună ce, când şi cum să facă. Aşa că decât să îi pui la masă şi să îi spui “mănâncă!”, ar fi de ajutor să îi oferi alternative. „Ce vrei să mănânci dintre asta, asta şi asta?” „Ce să fac bun de mâncare pentru diseară?” Vei vedea că, dacă îl vei face să se simtă independent, vei reuşi să îl aduci pe nesimţite acolo unde îţi doreşti. 

Citeşte şi De ce arunca prichindeii cu mancare?

Mixează familiarul cu noul – Dacă ai încercat o reţetă nouă şi vrei să îl împrieteneşti cu ea, adaugă în farfurie şi un aliment pe care el îl iubeşte. Sau, dacă este posibil, fă un mix între reţeta nouă şi o mâncare deja cunoscută de el. Bineînţeles, ai grijă ca rezultatul să fie mai mult decât comestibil :)

Creează un cadru cât mai plăcut – Nu vei obţine rezultatul prea bune dacă vei întrerupe copilul din joc şi îl vei aşeza direct la masă. În schimb, s-ar putea să dea roade crearea unui ritual. Obişnuiţi-vă ca, înainte de masă, să vă spălaţi împreună pe mâini, să cântaţi un cântecel, să spuneţi – de ce nu – o rugăciune. Mai mult decât atât, trebuie să faci în aşa fel încât momentul mesei să fie unul relaxant. Pentru asta, trebuie să te asiguri că cel mic stă într-o poziţie confortabilă, că ajunge la masă şi că nu dispune de atât de mult loc încât să se întină ca într-un fotoliu. Iar dacă vorbim de un copil mai mititel, trebuie să ai în vedere faptul că scaunul de masă poate tăia pofta de mâncare. Cum?  S-a demonstrat ştiinţific faptul că scaunul înalt de masă în care copilul stă legat poate provoca reacții la nivel neurologic, iar explicaţia este una simplă: un copil mic este obișnuit să stea pe jos, la înălțimea lui sau de-a bușilea. În momentul în care îl ridicăm la un metru înălțime și îl legăm acolo este ca și cum cineva ne-ar lega pe noi pe marginea prăpastiei și ne-ar da să mâncăm. În momentul acela, reacția creierului este de a reacționa la teamă, de a secreta adrenalină, motiv pentru care nu îi mai trebuie mâncare. Aceasta nu este neapărat o regulă, nu se aplică la toți copiii, dar șansele să se întâmple așa sunt mari.

Fii constantă şi flexibilă, în acelaşi timp – Rămâi constantă asupra programului şi a alegerilor cât mai sănătoase, dar fii flexibilă în privinţa reţetelor. Ştim că este greu, dar încearcă să faci o reţetă nouă măcar o dată pe săptămână şi să oferi copilului opţiuni, pentru a alege ce să mănânce.

Mănâncă şi tu cu el – Bineînţeles, copilul nu va avea pofta de mâncare dacă va mânca singur. Chiar şi în perioada 6-9 luni este îndeajuns de mare încât să mănânce mai cu poftă, dacă te vede pe tine că faci asta. Mai mult decât atât, dacă vrei să îl şi înveţi să mănânce sănătos, trebuie să te vadă pe tine mâncând mâncare sănătoasă cu poftă. Dacă tu strâmbi din nas la legume fierte, crezi că va arde de nerăbdare să îi dai legume fierte? Iar dacă tu eşti în a 9-lea cer când mănânci cartofi prăjiţi cu brânză, cât de încântat crezi că va fi el, când îi vei interzice asta? Deci, fii tu ceea ce aştepţi de la copilul tău!
 
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!