Învățarea cititului nu este un „talent”, ci un proces neurocognitiv complex care combină recunoașterea vizuală, analiza fonologică, memoria de lucru și automatizarea motor-verbală. În clasele primare, diferențele dintre copii nu reflectă inteligența, ci maturizarea funcțiilor de procesare și expunerea corectă la limbaj. De aceea, unii citesc fluent la începutul clasei I, iar alții abia în clasa a II-a ajung să lege propoziții. Ritmul este normal în ambele situații.
Ce se întâmplă în creierul copilului când învață să citească
Cititul pornește din conversia simbol–sunet. Copilul trebuie să decodeze litera, să o transforme în fonem, apoi să unească fonemele într-un cuvânt. Acest proces consumă masiv atenție și memorie de lucru în primele etape. De aceea, copilul poate citi cuvinte corect, dar nu reține sensul propoziției. Nu este „neatent”, ci suprasolicitat cognitiv.
Odată ce tehnica devine automată, analiza fonologică se comprimă și apare fluența. Sensul devine accesibil abia după ce etapa mecanică nu mai consumă resurse.
De ce unii copii „sar” litere sau inversă silabe
Nu este indisciplină. Este imaturitate fonologică sau viteză prea mare față de nivelul de procesare. Când copilul citește mai repede decât poate decodifica, apar omisiunile. Când silabele se inversează, problema e la segmentarea fonologică, nu la „lene”. Dacă nu este corectat cu metode potrivite, copilul construiește automatisme greșite greu de schimbat.
Cititul silabisit nu e o problemă – devine problemă doar dacă persistă în clasa a III-a
Silabisirea este un pas natural. Devine semnal de întârziere doar atunci când copilul nu reușește să o depășească în intervalul în care majoritatea își automatizează lectura. Până în clasa a II-a, persistă la mulți copii și nu indică dificultăți de învățare.
De ce unii copii citesc bine, dar nu înțeleg textul
Explicația este tehnică. Atenția lor este ocupată de decodare, nu rămân resurse pentru integrarea sensului. Interpretarea că „nu îl interesează” este falsă. Citirea mecanică și înțelegerea sunt două procese separate care se suprapun abia după automatizare.
Rolul vocabularului în fluență
Copilul citește mai greu cuvintele pe care nu le folosește în vorbirea zilnică. Vocabularul bogat scurtează timpul de acces la sens și accelerează ritmul lecturii. Lipsa lui nu e vina copilului, ci reflexul mediului: puține conversații reale, expunere slabă la limbaj descriptiv, manuale încărcate cu termeni neexplicați.
Ce greșesc frecvent părinții și profesorii
– forțează viteza înainte de acuratețe
– corectează copilul în timpul citirii, fragmentând ritmul
– cer fluență înainte de automatizare
– etichetează copilul drept „dezinteresat”
– introduc texte prea lungi înainte ca tehnica de citire să fie stabilă
Aceste practici blochează procesul și cresc anxietatea.
Semne care indică un ritm normal și nu o întârziere
– silabisirea ocazională în clasa I
– pauze lungi între cuvinte
– reluări din mijlocul propoziției
– confuzii între litere apropiate vizual
– citire lentă dar corectă
Toate acestea sunt etape normale ale automatizării.
Semne care merită atenție profesională
– inversarea persistentă a silabelor după clasa a II-a
– dificultăți evidente în recunoașterea literelor
– citire incoerentă fără progres pe parcursul unui semestru
– evitarea constantă a cititului din cauza oboselii
– imposibilitatea de a reține secvențe scurte de sunete
Acestea pot indica o dificultate de procesare fonologică sau o altă tulburare specifică de învățare.
Cititul nu se învață prin presiune sau repetare forțată. Se învață atunci când copilul are suficientă maturitate cognitivă pentru a transforma literele în sunete și sunetele în sens. Ritmurile diferă, iar comparațiile între copii sunt inutile. Când tehnica este consolidată corect, fluența apare natural, iar înțelegerea textului devine stabilă. Copilul nu are nevoie de stimulare excesivă, ci de structură, expunere la limbaj și timp.
Citește și Cum învățăm copilul să scrie și să citească, folosind metoda Montessori
