Sari la conținut

Cum organizezi aniversarea copilului tău – petrecere 2 ani, la curte

Azi inaugurez o serie de articole cu un subiect foarte drag mie și, cred eu, de mare interes pentru mame și părinți: cum organizezi aniversarea copilului tau– cadru/loc, invitați, meniu, interval orar, idei de cadouri, activități, etc.

Ideea proiectului mi-a venit atunci când mi-a scris Andra să îmi spună cât de mult a ajutat-o blogul meu încă de la începutul autodiversificării dar mai ales la elaborarea meniului pentru ziua de naștere a copilului său, Matei. Așa că, inițial m-am gândit la un soi de interviu pe care să-l public pe blog. Prin urmare, am rugat-o să îmi răspundă la câteva întrebări și să împărtășească experiența ei legată de tot ce presupune organizarea unei pentreceri pentru sărbătorirea celui mic. Apoi mi-am dat seama că ar fi tare utilă o serie întreagă de astfel de articole. Să începem cu interviul Andrei…

Toate pozele din acest articol sunt realizate de Andra însăși, care este fotograf de profesie (www.picturesque.ro). O să vezi că are niște momente, atât din timpul pregătirilor cât și de la petrecere, surprinse foarte fain. De fapt am ajuns să o cunosc tocmai datorită acestor poze minunate. Totul a început de când am descoperit contul ei de Instagram. De atunci nu trece zi să nu mă uit la ce a mai publicat acolo.

1. Unde ați serbat ziua de naștere a micuțului și de ce ați ales locul respectiv?

Inițial voiam să organizez un picnic pentru petrecerea lui Matei, însă mi-am dat seama că ar fi fost complicat să-i ținem pe cei mici împreună, având în vedere media de vârsta (2 ani).

Așa am ales Curtea de vară. Locul este perfect pentru distracția copiilor și relaxant pentru adulți. Fiind o curte relativ mică, cu gazon și jocuri de tot felul, este ușor să-i vezi pe cei mici, fără a fi în permanență lângă ei.

Ți se dă cheia și te lasă acolo. Nu există cineva care să stea cu tine, ești doar tu, gazda, și invitații.

Puteam sta și înăuntru, însă era prea frumos afară ca să nu profităm de curte. Copiii erau tentați să mai stea la interior pentru că există o cameră plină de jucării, însă am reușit să-i convingem să stea în curte.

2. Câți invitati au fost (câți copii și câți adulți)?

Petrecerea a constat în 7 copii, dintre care un bebe de 2 luni care s-a bucurat de somn în aer liber și 15 adulți (părinții).

(...)

Citeşte mai mult pe mamamag.ro

Sursa foto: Free pik

Articole relationate
Copiii vorbesc, mamele iubesc

Copiii vorbesc, mamele iubesc

Acum vreo două săptămâni, am avut o discuție mai aprinsă cu Albert, după ce mi s-a părut că depășise niște limite. Dintr-una într-alta, copilul meu de nouă...

Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti