Sari la conținut

De la ce vârstă poți da copilului ulei de pește? Care este rolul uleiului de pește? Povestea noastră

Când aud ”ulei de pește”, îmi aduc aminte de lingura aia imensă cu o chestie aaaabsolut rea la gust, pe care mama mi-o dădea în copilărie. Mă rog, mi se părea a fi o lingură imensă, când, de fapt, era o linguriță. Dar, nah, era ceva ce mi se dădea cu forța și nu a fost o experiență prea plăcută.

Cu o așa amintire, vă dați seama că mi s-a zbârlit părul când am auzit-o pe pediatra Alexiei sugerându-mi să îi dau și ei ulei de pește. Nu am vrut să o fac să treacă prin aceleași traume. Chiar dacă recomandarea asta a venit după ce Alexia împlinise vreo șase luni.

”E bun pentru imunitate, pentru sistemul osos, printre altele”, mi-a spus medicul.

    Din fericire, nu a strâmbat din nas, nu l-a refuzat. Așa că, prima întâlnire a Alexiei cu uleiul de pește a fost una cu happy end.

Acum, la cei 7 ani și șase luni ai ei, Alexiei i s-a recomandat din nou ulei de pește. Motivele? O ajută la școală, la capitolul concentrare, memorare, la sistemul osos. Școala, pentru Alexia, este o provocare nouă, una destul de mare. Aici, regulile sunt mai stricte decât la grădi. Așa ne spune ea. Îi plăcea mai mult la grădi. Alerga, ieșea în grădină, colora, cânta, dansa. Acum, la școală trebuie să stea în bancă și, mai ales, să nu vorbească – astea sunt cele mai grele spre imposibil reguli pentru ea. Pentru un copil hiperkinetic e firesc să i se pară imposibile aceste două cerințe. O nouă provocare pentru noi și pentru ea.

    Pe scurt, în această nouă etapă, copilul nostru este supus unui bombardament: neurocognitiv și fizic. Trebuie să se concentreze, să memoreze mai mult ca până acum.

(...)

Citeşte mai mult pe blogulmamei.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!