Na, poftim replică! Dacă nu ați primit-o niciodată, sigur ați auzit-o cu sonor în gândul mamei din fața voastră. După privirea criminală. Sau, mai tare de atât: ați gândit-o chiar voi! Just, nu-i așa? Fiecare mamă își cunoaște copilul și îl educă după chipul și asemănarea ei. Se scobește în nas? Sau țipă când vorbește? Well, eu mă sperii, e clar că mă văd în oglindă. Deci, darling, nu-mi spune tu cum să-mi educ copilul, zuce fiecare privire de mamă de la locul de joacă. Sau de la grădi. Sau de la școală. Toate bune, până aici, dar ce ne facem neicusorule, când devine să să zicem... treaba serioasă? Adică genul acela de lucru peste care pur și simplu nu putem trece. Și care ne deranjează atât de tare încât suntem pe punctul de a deschide gura și a ne adresa celuilalt părinte de lângă noi.
Ok, dacă se scobește în nas și-și mănâncă mucii chiar nu e problema mea. E nasul lui și sunt mucii lui. De altfel, e e apucătură des întâlnită la copii mai mici sau mai mari. Nu știu ce am cu mucii aștia, cred că e un banc (prost) de sezon. În fine, ați priceput ideea. Și dacă se îmbracă în slipi iarna și pleacă așa de acasă, tot problema mamei lui e. Dar ce facem la faze de genul:
