Sari la conținut

Primul studiu care dezvăluie o posibilă metodă de reducere a simptomelor autismului

Cercetătorii de la Universitatea Ebraică din Ierusalim au publicat un studiu, primul de acest fel, care dezvăluie o posibilă metodă de reducere a simptomelor de autism în rândul celor diagnosticați cu această tulburarea de neurodezvoltare.

Dr. Haitham Amal și echipa sa de la Școala de Farmacie din Facultatea de Medicină au descoperit o legătură directă între nivelurile de oxid nitric (NO) din creier și autism.

Studiul, realizat pe șoareci și publicat în revista „Advanced Science”, demonstrează că indicatorii de autism cresc pe măsură ce NO crește în creier și că indicatorii de autism și comportamentul scad pe măsură ce nivelurile de NO din creier sunt reduse „într-o manieră proactivă și controlată”.

► Citește și: Un nou studiu sugerează că ar putea exista o legătură între dermatita atopică și severitatea simptomelor de autism, la copii

„Această cercetare este o descoperire semnificativă în cercetarea autismului, prima conexiune directă realizată între o creștere a concentrației de NO în creier și comportamentul autist”, a spus Amal.

El a adăugat: „Cercetarea noastră a arătat – într-un mod extraordinar – că inhibarea producției de NO, în special în celulele neuronale din creier în studiul pe șoareci, provoacă o scădere a simptomelor asemănătoare autismului. Prin inhibarea producției de NO pe animalele de laborator, acestea au devenit mai „sociale” și s-a observat mai puțină repetitivitate în comportamentul lor. În plus, animalele au arătat interes pentru obiecte noi și au fost mai puțin anxioase. În cele din urmă, scăderea nivelurilor de NO a condus la o îmbunătățire semnificativă a indicilor neuronali.”

► Citește și: Alimentele care conțin metale grele pot crește riscul de autism la copiii mici

Rezultatele studiului s-au bazat, de asemenea, pe teste efectuate folosind celule stem umane și probe clinice de sânge de la copii cu autism, transmite comunicatul.

„Sper că, odată cu noua noastră înțelegere a mecanismului NO, putem începe să dezvoltăm medicamente terapeutice și să ajutăm milioane de copii și adulți din întreaga lume care trăiesc cu autism”, a precizat Amal.

Declarația universității a menționat că, în Israel, peste 30.000 de copii cu vârsta de până la 18 ani au fost diagnosticați cu autism. În Statele Unite, una din 44 de persoane cu vârsta sub 21 de ani a fost diagnosticată cu acest spectru, ceea ce face din autism să fie cea mai frecventă tulburare de dezvoltare.

► Citește și: Semne timpurii ale autismului la copii, pe grupe de vârstă
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!