Îmi amintesc că acum ceva timp am mers la o conferință. Nu una de parenting cum obișnuiesc, ci una prin care speram să reușim să readucem pe drumul cel bun relația noastră. A mea cu el, tatăl copilei. Am povestit despre asta pe larg aici - Cei mai importanți 3 pași pentru o căsnicie cu adevărat fericită. La bine, dar mai ales la greu. Nu reiau decât un singur lucru pe care mi l-am amitit aseară, când am avut pur și simplu o revelație. Și anume faptul că un medic psiholog, specializat în relații, i-a cerut soțului său să facă un singur lucru pentru a-și salva căsnicia: să o asculte timp de 15 minute în fiecare seară. Dar să o asculte activ, implicat, trup și suflet, dedicat ei 100%.
Culmea este că mi-am amintit asta după ce timp de mai bine de o oră, mai exact o oră și jumătate am stat și am ascultat, fără să mai fac o tragedie din asta și din faptul că e groaznic de târziu, orice avea copila mea să-mi spună.
Știu că-mi pierd locul la panoul cu mame bune dacă spun asta, dar mărturisesc că eu seara, când abia aștept să mai am și eu juma’ de oră pentru mine după ce adoarme copila, îmi doresc tare mult să adoarmă atunci când merge în pat. Și nu, nu doar pentru că vreau cu disperare jumătatea aia de oră, (că o vreau!) dar și pentru că mi se pare foarte important ca ea să adoarmă la o oră decentă, ca a doua zi să se trezească odihnită, să meargă la grădi. Ei, tocmai din aceste motive, după primele 10 ”de ce-uri” și 20 de cereri de apă, pișu, pernă, jucărie, încă o poveste, încep să-mi cam pierd răbdarea.
Dar aseară, pentru că tot aveam mustrări de conștiință că nu prea o ascult cu ce are să-mi spună înainte de culcare (v-am zis exact din ce motive) sau, mă rog, nu o ascult pe cât și-ar dori ea, am zis să-mi depășesc limita de răbdare. Să o las să spună tot ce are de spus, să întrebe tot ce are de întrebat.
(...)
