Sari la conținut

Și-a învățat copilul să se comporte frumos, adoptând tehnici de parenting din Franța. Iată despre ce e vorba

Creșterea copiilor este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le va face vreodată cineva. Din fericire, există o mulțime de metode care vin în ajutor părinților, iar una dintre ele o reprezintă cărțile. Bringing Up Bébé este cartea Pamelei Druckerman, care explorează căile parentale franceze și ne arată de ce copiii francezi sunt atât de bine crescuți. Și nu este o surpriză faptul că oamenii îi citesc cartea Pamelei și adoptă tehnicile ei.

Patrick Coleman, care locuiește în S.U.A, este tăticul care a decis să-și crească copilul ca un părinte francez. El a fost atât de impresionat de metodele franceze de parenting, încât a simțit nevoia să le împărtășească lumii. El a început prin a lăuda cartea Pamelei Druckerman, Bringing Up Bébé, care, potrivit lui Patrick, este motivul pentru care francezii au cei mai politicoși copii. El a vrut să adopte acest stil de viață pentru prichindeii lui.

► Citește și: 8 lecții importante de parenting pe care le învățăm de la olandezi

Patrick a dorit ca lucrurile de acasă să se schimbe, astfel încât copiii lui de 4 și 6 ani să nu mai plângă tot timpul, să doarmă suficient și să nu mai aibă un comportament neadecvat. Așa că a decis să adopte metoda franțuzească de parenting, pentru a vedea dacă va funcționa. Și chiar a funcționat!

În timp ce citea despre parentingul francez, a descoperit cele două tactici importante: Să nu-și lase copiii să fie în centrul atenției și să le vorbească ca și când ar vorbi cu adulții.

Primul pas al planului său a fost să nu mai satisfacă imediat nevoie copiilor. Le spunea să aștepte și să aibă răbdare. „Am fost respingător... Au început să să-și piardă răbdarea. Am insistat, până când am reușit să-i fac să înțeleagă că nu totul se întâmplă imediat”, a spus Patrick.

► Citește și: 6 sfaturi pentru corectarea constructivă a comportamentului copilului

Fiii săi au înțeles că tatăl lor nu avea de gând să cedeze cerințelor lor. Pare destul de confuză situația, dar în cele din urmă au acceptat-o.

„Bineînțeles, am început rapid să abuzez de noua mea putere. Una dintre situații a fost când le-am spus copiilor să nu mă întrerupă când vorbesc cu mama lor. O altă situație a fost atunci când îmi petreceam timp pe rețelele de socializare”, a spus el. Cu toate acestea, uneori se simțea vinovat, mai ales când copiii îl întrebau: „Tati, te joci cu noi?” în timp ce îi lăsa să aștepte până își termina ce avea de făcut.

Patrick recunoaște că nu i-a plăcut foarte mult acea versiune a lui, dar a fost totuși plăcut să se impună în fața copiilor.

► Citește și: Cum să stabilești limite pentru copilul tău, fără să folosești exigența, frica sau rușinea

6 sfaturi din carte, care te vor ajuta să-ți crești copilul după metodele franceze de parenting:

  • Adoptă un comportament bun pentru copilul tău, fiind politicos cu el.
  • Lasă bebelușul să doarmă cu jaluzele ridicate, astfel încât să înțeleagă diferența dintre zi și de noapte.
  • Oferă-i copilului doar o gustare după-amiaza. Această metodă învață copiii să aibă răbdare și să dețină autocontrol.
  • Adoptă același program de masă pentru copilul tău ca și restul familiei, în loc să îl hrănești la cerere.
  • Nu renunța la ceea ce faci în momentul în care copilul îți cere ceva. Explica-i cu calm că trebuie să termini mai întâi ceea ce faci.
  • Nu lăsa copilul să te întrerupă și nici tu nu-l întrerupe.

Sursa
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!