Una dintre cele mai mari greșeli ale mele ca părinte a fost aceea de a evita plânsul copiilor mei. Nici tata nu suporta să mă vadă plângând. Și mult timp n-am înțeles cum se justifică iubirea lui în fața incapacității de a asculta plânsul, când acesta e ceva uman, de multe ori, fără putere de control.
Nici nu știu dacă am mai apucat să înțeleg ceva, pentru că între timp am devenit și eu părinte cu aceeași incapacitate de a asculta plânsul copiilor mei.
Copiii vin să-ți vindece rănile sau să-și umple golurile
Nimic mai adevărat. Cum începea unul dintre copiii mei să plângă că vrea bomboană, una i se așeza direct în mână.
Cum începea că vrea desene, te rog, nu mai plânge uită-te la desene.
(...)
