Uniunea Europeană nu impune o politică unică pentru vaccinarea copiilor, iar fiecare stat membru și-a stabilit, în ultimii ani, propriul echilibru între obligativitate și alegere individuală. Rezultatul e un peisaj legislativ fragmentat, de la lista de 15 vaccinuri obligatorii introdusă recent în Franța până la absența oricărei sancțiuni administrative în România. Diferențele nu se opresc la câte doze apar pe hârtie, ci privesc mai ales ce se întâmplă în practică atunci când un părinte decide să nu le respecte, unde pierde copilul accesul, ce amendă riscă familia și cât de departe poate merge statul pentru a impune o decizie de sănătate publică.
Franța – cea mai lungă listă din Europa
Legea franceză din 2018 a urcat lista vaccinurilor obligatorii de la trei la 11, printre care difteria, tetanosul, poliomielita, tusea convulsivă, Haemophilus influenzae B, hepatita B, pneumococul, meningococul C, rujeola, oreionul și rubeola. Lista nu a rămas însă fixă. Din ianuarie 2025, obligativitatea s-a extins la toate tulpinile relevante de meningococ, iar vaccinul tetravalent ACWY, alături de cel împotriva tulpinii B, au ridicat totalul la 15 vaccinuri pentru copiii sub doi ani. Decizia a venit după un salt neobișnuit al infecțiilor meningococice, peste 600 de cazuri raportate în primele luni ale lui 2025, cel mai ridicat nivel din 2010 încoace, potrivit Ministerului Sănătății. Documentul se cere la intrarea în orice colectivitate, fie că e vorba de creșă, grădiniță, școală sau colonie de vacanță, iar copilul are nevoie de el sau de un certificat medical de contraindicație pentru ca dosarul să treacă mai departe.
Sistemul are și dinți. Părinții care refuză vaccinarea în mod repetat riscă răspundere penală, cu pedepse teoretice de până la doi ani de închisoare și 30.000 de euro, deși autoritățile ajung rareori până acolo. Rezultatul se vede în cifre: peste 95% dintre copiii francezi aveau majoritatea vaccinurilor la zi în 2024. Rujeola tot circulă, totuși, cu aproape 700 de cazuri raportate în prima jumătate a lui 2025, majoritatea la copii nevaccinați, semn că obligativitatea pe hârtie nu închide singură toate breșele.
Italia – de la decret de urgență la regiuni cu reguli proprii
În Italia, obligativitatea a apărut brusc, printr-un decret de urgență din 2017, după ce autoritățile au numărat aproape 2.500 de cazuri de rujeolă într-un singur an. Legea a impus 12 vaccinuri pentru admiterea la grădiniță, valabile pentru copiii sub 6 ani, plus amenzi pentru părinții care își trimiteau copiii nevaccinați la școală. Școala obligatorie a rămas, ce-i drept, mereu accesibilă, indiferent de sancțiuni.
Un an mai târziu, lucrurile s-au schimbat din nou. La guvernare a ajuns o coaliție cu accente antivacciniste, care a eliminat cerința de a prezenta dovada vaccinării la înscrierea în creșe, iar de atunci sistemul funcționează diferit de la o regiune la alta. În Lombardia, de exemplu, părinții pot alege între certificatul de vaccinare, o cerere formală adresată autorității sanitare sau un certificat de scutire medicală, ceea ce transformă practic obligativitatea națională într-un mozaic de reguli regionale.
Croația – vaccinarea din 1948, cu o singură excepție clară
Croația aplică Programul Național de Imunizare încă din 1948, obligatoriu pentru orice copil fără contraindicații medicale documentate. Grădinița publică e condiționată de vaccinare, dar școala rămâne deschisă tuturor, indiferent de statutul copilului. Un copil nevaccinat ajunge așadar fără probleme în clasa pregătitoare, în timp ce părinții lui plătesc doar o amendă pentru neconformare, o soluție care separă limpede sancțiunea financiară de accesul la educație.
Cehia și cazul care a devenit reper pentru toată Europa
Regimul ceh combină amenzile pentru părinți cu refuzul admiterii în creșe și grădinițe a copiilor nevaccinați. Relevanța lui pentru restul continentului vine însă dintr-un proces ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pornit de la un caz concret. Pavel Vavřička fusese amendat în 2003 pentru că refuzase să-și vaccineze copiii împotriva poliomielitei, hepatitei B și tetanosului, iar alți părinți din același dosar își văzuseră copiii respinși de la grădiniță pentru motive asemănătoare.
În aprilie 2021, Marea Cameră a Curții a decis, cu 16 voturi la 1, că legea cehă respectă dreptul la viață privată prevăzut de Convenție. Curtea a tratat neadmiterea la grădiniță drept o măsură preventivă și limitată în timp, câtă vreme accesul copilului la școala primară rămâne garantat, indiferent de statutul lui vaccinal. Pe acest argument se sprijină azi, juridic, reglementările similare din Franța, Italia și Croația.
România – singurul sistem fără nicio sancțiune reală
România a ales alt drum, alături de state ca Marea Britanie sau Suedia, unde vaccinarea copiilor rămâne, formal, decizia părinților. Un proiect de "lege a vaccinării" circulă prin Parlament încă din 2017 și a fost votat de Senat chiar în acel an, dar a rămas blocat la Camera Deputaților de atunci. Pe parcurs, prevederea care ar fi interzis accesul la școală pentru copiii nevaccinați a fost scoasă din text, pentru că ar fi încălcat dreptul constituțional al copilului la educație, iar în 2026 proiectul stagnează în continuare, nepromulgat.
Practic, asta înseamnă că refuzul vaccinării nu atrage nicio sancțiune legală în România de azi. Medicii de familie pot informa părinții despre riscurile la care expun copilul, iar în situații epidemiologice speciale, la apariția unui focar de boală infecțioasă, copiii nevaccinați pot fi ținuți temporar acasă, ca măsură de protecție. Dincolo de asta, copilul rămâne oricum în sistem, indiferent de decizia părinților.
Curtea de la Strasbourg a validat deja principiul din spatele sistemelor ceh, francez, italian și croat: statul poate condiționa accesul la colectivitate de vaccinare, atât timp cât școala obligatorie rămâne deschisă tuturor copiilor. România rămâne, în acest peisaj european, singurul stat din grup unde niciun refuz nu produce vreo consecință administrativă, iar poziția asta ține mai degrabă de un vid legislativ vechi de aproape un deceniu decât de o alegere de politică publică asumată în mod deliberat.
Citește și Vaccinarea copiilor. Importanța vaccinurilor și cele mai frecvente reacții adverse
