Sari la conținut

Test de sarcină negativ şi totuşi gravidă? Cât de multă încredere putem avea în rezultat?

Atunci când îţi întârzie menstruaţia în mod neobişnuit, primul gând care îţi vine în minte este categoric cel al unei sarcini. Şi atunci, prima măsură este să faci un test de sarcină, pentru a şti la ce să te aştepţi. Zis şi făcut: cumperi testul, urmezi instrucţiunile şi… rezultatul este negativ! Numai că mi trece o zi, mai trec doua, trei, nouă… şi menstruaţia întârzie se apară. Într-adevăr, faptul că menstruaţia întârzie nu este obligatoriu semn al unei sarcini, dar dacă avem şi alte simptome care ne duc spre aceeaşi pistă, atunci poate ar trebui să repetăm testul de sarcină sau, şi mai bine, să facem o analiză a sângelui.

Cum funcționează testele de sarcină?

Toate testele de sarcina urmăresc identificarea hormonului numit gonadropina corionica sau HCG, în urină sau sânge, care apare în organism doar când femeia este însărcinată. Acest hormon este secretat când un ovul fertilizat se implantează în uter, de obicei după 6 zile de la fuziunea ovulului cu spermatozoidul. Studiile indică însă faptul că la aproximativ 10% din femei implantarea apare mult mai târziu, după prima zi de întârziere a menstruației. Trebuie să reținem că nivelul de HCG crește proporțional cu numărul de zile de la fecundare.

Poate da greş testul de sarcină?

Da, este posibil să ca testul de sarcină să ofere un răspuns fals-pozitiv sau fals-negativ, erorile fiind mai mari pentru cel din urmă: fals-negativ. Explicaţia este dată de faptul că testul a fost făcut prea devreme şi cantitatea de HCG (gonadotropina corionica umană) din sânge este încă scăzută. Deşi multe dintre testele de sarcină pretind că sunt precise încă din prima zi a întârzierii ciclului menstrual, pentru a obține rezultate pe care să poți să lei în considerare este mai bine să aştepţi o săptămână după ziua în care ar fi trebuit să-ți înceapă menstruația. De ce?

Pentru că imediat după ce ovulul gata fecundat se prinde de stratul intern al uterului, începe producția la nivelul placentei a hormonului HCG, care ajunge în sânge și urină. La începutul sarcinii, nivelul de HCG crește rapid în sange- dublându-se, chiar, la fiecare două-trei zile. Iar adevărul este că multe teste de sarcină existente în farmacii pot detecta cu precizie acest hormon în urină de-abia la o săptămâna după întârzierea menstruaţiei.

Ar putea influenţa medicamentele rezultatele testului?

În mod normal, nu. Numai anumite medicamentele pentru tratarea infertilității sau alte medicamente care conțin HCG ar putea influența rezultatul testului de sarcină (care ar putea oferi unul fals-pozitiv), însă cele mai multe medicamente, inclusiv antibioticele sau pilula contraceptivă, nu afectează acuratețea testului. Deci, dacă nu ai luat astfel de medicamente, nu trebuie să îţi faci griji.

În ce cazuri ar putea fi greşite rezultatele testului?

Un test ar putea fi fals-pozitiv dacă tocmai ai piedut o sarcină sau în cazul unei sarcini biochimice şi fals-negativ dacă ai făcut testul incorect, prea devreme sau dacă urina era diluată, pentru că ai băut prea multă apă. De aceea, recomandat este ca testul să fie făcut cu ajutorul primei urine, de dimineată. Concentrația de hormon HCG este mai ridicată în acest moment al zilei.

► Citeşte şi 5 moduri în care faci greşit testul de sarcină

Sursa foto: Free pik

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!