Cred ca ati vazut si voi suficiente filme cu gravide. Si ati ascultat povesti despre aceasta stare. Nu neaparat pentru ca v-a interesat. Ci pentru ca din cand in cand se mai pomeneste subiectul. Fie in familie daca este vreun membru in aceasta situatie. Fie in media daca vor sa dezbrace o vedeta cu brotaci in burta.
Si de fiecare data auzeati numai floricele – ca este o stare minunata de liniste si fericire. Ca te simti implinita la propriu si figurat. Ca de abia astepti sa se termine. Dar nu pentru ca ar fi rau, ci pentru ca vrei sa fie mai mninunat decat minunat, sa fie 'paroxic' de minunat. Si daca vezi o gravida nu e altfel decat cu zambetul pe buze si cu capul in niste nori pufosi. Poate ca se mai amintesc din cand in cand in treacat niste mici neplaceri fizice, dar tot timpul insotite de mii de asigurari ca nici macar nu conteaza. Sunt un mizilic. Si asta se intampla chiar si in filmele care se doresc dure, ma rog, duritate gen Hallmark, in care mama este purtatoarea ahtiata de bani platita sa faca brotacul pentru un cuplu care nu poate sa fie binecuvantat bla, bla
Dragi tovarasi si prieteni, vorba poetului, ce-i cu aceasta conspiratie a tacerii? De ce nu se spune nicaieri ca este cat se poate de chinuitor? Si daca nu ma credeti inchipuiti-va in felul urmator: va treziti, dar nu ca orice om normal, la 8 dimineata. Ci pe la 4. Trebuie musai sa mergeti la toaleta. Desi va este somn de muriti in timp ce va extrageti din pat va dati seama ca va doare tot corpul ca si cum ati fi alergat la maraton si ca nu-i chip sa miscati nimic. Intre timp realizati ca esofagul, de care nici nu stiati ca exista, va informeaza ca ati putea voma in orice secunda. Dar nu va face el placerea asta, asa ca mai suferiti ca si cum inca vreo 3 ore. Uraaa… se face tocmai ora buna de trezit si trebuie sa fiti in forma. Asemeni tuturor celorlalti care nu traiesc o stare de fericire precum dvs.
Si asta este numai pana incepe ziua. Dar se adauga gleznele si picioarele umflate, atat de umflate de nu vi se mai recunosc. Pas de a te mai incalta cu ceva. Si iti sangereaza gingiile – ‘ma scuzati, v-am patat camasa canbd v-am pupat? Nu a fost cu intentie sa stiti, asa scuip eu sange’. Ah, si daca stranutati mai tare riscati, fara gluma, sa faceti pipi pe voi. Evident ca stranutati mai des ca inainte. Vreti sa va plimbati? Puteti merge 10 minute pe jos, hai 15, dar apoi terminati cu atatea pofte. Si vai ce simpatic cand se misca copilul! Dar de ce nu arata nimeni grimasele involuntare de durere?
Iar ca sa nu fiu rea si sa va sochez cu totul am enuntat numai cateva lucruri prin care trebuie sa treci. Cu zambetul pe buze, cum altfel, ca societatea spune ca numai asa e normal. Tot stau sa ma intreb cum de s-a ajuns la o asemenea conspiratie a tacerii. Cine si de ce a instituit-o. Si cum de nimeni nu indrazneste sa o incalce?
Nu imi ramane decat sa cred ca doamnele gravide erau mult prea preocupate sa supravietuiasca pentru a mai gasi timp sa explice ce si cum. Iar ceilalti erau mult prea interesati sa isi vanda produsele ca sa dea vreo informatie mai putin bucolica. Pe de alta parte daca povestesti din astea mamelor cu bebelusi ridica din umeri a neintelegere: ‘Te plangi de asemenea nimicuri. O sa vezi tu ca n-au nicio importanta’. Oare ce imi scapa?, dau eu din cap resemnata, toata numai un suspin.
