Colaci pufoși
Cei mai buni, cei mai gustoși!
Cei mai buni, cei mai gustoși!
Unii părinți consideră că gătitul cu copiii lor poate părea stresant, din cauză că se face multă mizerie în bucătărie. Fructe și legume aruncate pe jos, făină peste tot, resturi de...
După ce le-am făcut copiilor supă cremă de legume și pește la cuptor, am revenit la paste, atât de ușor de făcut și de apreciate de familia noastră.
Dintre toate lucrurile pe care le gătește M, puține la număr, vorba fie între noi, asta e mâncarea mea preferată.
Ce să mâncăm noi bun azi, la micul dejun, ce să mâncăm?
Vă ziceam într-o postare recentă că am dat-o pe tarte în ultima vreme și, pentru că îmi merge bine așa, am decis să împart cu voi. Rețeta, pentru că tarte nu mai am, se termină ca...
Ce-am mai făcut noi zilele astea? Ei bine, bombonele din biscuiți. Aris s-a ocupat de amestecat ingredientele. Albert a modelat biluțele din aluat, eu am coordonat toată treaba, iar de rezistat...
Sărbătorile vin, sărbătorile vin! Știți ce urăsc eu cel mai tare de când am copii? Că trebuie să mă stresez pentru cumpărături, mâncare și alte decorațiuni, în timp ce copilele vor...
Săptămâna trecută a avut loc primul atelier de nutriție și gătit cu tema “Planificarea meselor în familie, de la teorie la practică”, organizat împreună cu draga mea prietenă...
Săptămâna trecută a avut loc primul atelier de nutriție și gătit cu tema “Planificarea meselor în familie, de la teorie la practică”, organizat împreună cu draga mea prietenă...