Ca orice gravidă în aşteptarea primului copil, aveam tot soiul de păreri şi opinii despre cum va fi viaţa când se va naşte copilul. Aveam un plan clar în minte şi aveam opinii ferme de parenting. Hotărâsem deja ce urma să fac şi chiar şi ce urma copilul să facă.
Şi apoi…mi-a venit sorocul
1. Nu credeam că voi naşte prin cezariană. De două ori.
Eram decisă pe naştere naturală, eram convinsă că nu voi avea vreo problemă. Mă bazam pe pragul meu ridicat de durere şi pe lecturile mele. Undeva la 38 de săptămâni, după o noapte de dureri şi de mişcări ciudate în burtă, copilul mi s-a întors şi s-a poziţionat comod ca într-o bărcuţa. Nici vorba să se mai clintească, nici vorba de naştere naturală astfel.
La început mi s-a părut ceva catastrofal. Dar apoi copiii au început să crească şi partea asta cu felul în care s-au născut a început să devină tot mai puţin importantă.
Citeşte mai mult pe amanicolae.ro
