Dacă închid ochii, simt mirosul gogoșii proaspăt scoasă din tigaie de bunica. Nu apucă să o azvârle cu furculița în farfurie, că eu mă și reped cu mâinile mele pofticioase de copil asupra ei. Gogoașa încă mai sfârâie în farfurie, deasupra celorlalte. Ignor sfaturile amuzate ale bunicii și mă reped cu dinții asupra minunii ăleia aurii. După câteva îmbucături vesele, în zgomot de sunete ”au, ce frige!”, ochii îmi pică peste castroanele pregătite de bunica: cu brânză, cu miere, cu dulceață. Cea cu brânză e începutul, după care urmează, în ordine, celelalte. Mă așez liniștită acum, cu o farfurie în mână, pe un scăunel pitic, în pragul ușii din bucătăria de vară. Câteva găini ne dau târcoale, amețite și ele de mirosul răspândit de tigaia bunicii într-o sâmbătă de vară, de vacanță. Una dintre pisici ne curtează în limbajul ei și ne privește insistent.
***
Adevărul este că bunica făcea cele mai bune gogoși și cei mai buni cozonaci. Evident, cu ingrediente naturale: lapte, făină, smântână, ouă, toate de la animalele și păsăretul nostru, din curte. Bunica e deci responsabilă pentru preferința mea în ceea ce privește desertul. Dar bunica gătea desert doar în weekend și de sărbători. Nu avea nimeni timp peste săptămână să frământe cocă și să o aștepte ca să se coacă. Cu muncile câmpului, cu acareturile și cu animalele pe care le îngrijeau, serile și diminețile erau pline. Noi, copiii, știam asta. Nici nu ceream, nici nu insistam. Pentru că pomii roditori erau la dispoziția noastră: de la prun, măr, păr, dud, cireș, vișin, iar către toamnă, struguri și gutui. Bucuria noastră era să căutăm căpșunele în căpșuni. Între mese, fructele erau bucuria noastră. În rest, joacă multă: alergam din zori până pe înserate, săream garduri și ne cățăram în copaci. În momentele de odihnă de peste zi, citeam sau mai lucram câte ceva la temele de vacanță. Sâmbăta și duminica însă bunica ne făcea desert, ca să ne răsfețe sau ca să sărbătorim ceva. Totul era atât de firesc!
Adevărul este și că traiul urban ne-a îndepărtat de obiceiuri precum cele din copilărie. Mâncăm mai puțin de foame și mai mult pentru a ne compensa diferite alte nevoi. Avem desert la dispoziție, din abundență, iar noi îl pregătim acasă din ce în ce mai rar. Spre deosebire de copilărie, ne mișcăm puțin și mâncăm cu mult peste nevoia corpului. Alegem cantitatea și ne preocupă foarte puțin calitatea. Porțiile sunt din ce în ce mai mari, iar noi nu ne mai întrebăm despre ingrediente. Dăm vina pe mâncare pentru toate relele noastre. Iar adevărul este că mâncarea, inclusiv desertul, nu au cum să ne facă rău, dacă respectăm 3 principii simple:
– Doza/porția;
– Frecvența;
– Calitatea ingredientelor.
Ce spune teoria despre desert
(...)
