Sari la conținut

Când înveți să dai drumul, lucrurile se întâmplă

În ultimele săptămâni, am primit cel puțin 6 cereri de ofertă pentru ateliere florale în școli pentru Săptămâna Altfel și niciuna nu s-a concretizat. Ba mai mult, ce era deja stabilit s-a anulat, din motive de prea mulți copii răciți și imposibilitatea de a mi se confirma un număr de participanți în timp util. Pe piața de publicitate lucrurile demarează mai greu, deci proiecte pe blog nu prea. Aparent, începutul de an cam scârțâie. Realitatea este că, în locul proiectelor “ratate” au apărut oferte noi, unele surprinzătoare, pe care nu le luam în calcul și care se dovedesc a avea potențial.

Oportunități pentru care, în urmă cu niște ani “aș fi omorât”, dar atunci s-au lăsat așteptate degeaba. Acum, când nu le-am mai cerut, nu le-am mai vrut, au venit și chiar m-au pus în dilemă.

La începutul acestui an am învățat încă o dată lecția detașării

Dacă dai drumul, lucrurile se întâmplă. Dacă te agăți de ele și le vrei cu disperare, parcă nimic nu se leagă. Când te întrebi ce te așteaptă în viitor, cauți să calculezi și să planifici fiecare pas, parcă tot numai bețe în roate primești. Cel puțin eu așa am pățit. Când m-am relaxat și am avut încredere că se aleg lucrurile bune pentru mine și doar ele, atunci s-a făcut lumină.

(...)

Citește mai mult pe pisicapesarma.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!