Oricât de groaznic ar suna, se întâmplă și din astea. Știu că nervii noștri sunt despre noi, nu despre copii. Că n-am dormit suficient (de azi-mâine 2 ani de zile), că ni s-a tăiat maioneza, că s-a terminat pâinea, că iar trebuie dus gunoiul. Că nici azi nu poți face caca când te scapă, că nici la anul n-ai șanse prea mari să te odihnești, că-s prea multe lucruri pe care trebuie TU să pui mâna, că nimeni nu te poate înlocui.
► Citeşte şi Nervi de mămică. Ce fac să nu mai ţip la copil?
Da, bun, doar că uneori, cele mai mici hahaturi te scot din niște pepeni, de și tu te minunezi că știai asemenea cuvinte în limba română. Mi s-a întâmplat. Încă n-am spart nimic prin casă, dar cred că niște pahare de plastic ar fi o investiție înțeleaptă. Să nu credeți că e copilul de vină, al meu chiar doarme și mănâncă și dă drumul la țîță dacă îl rog, deci mă înțeleg perfect cu el când eu n-o iau pe cărări. Doar că uneori o mai au, e o realitate. Și, cum n-am timp să mă caut și-n știți-voi-unde de motive, caut să nu se răsfrângă furia mea pe copil.
