Dumnezeu știa că nu voi fi perfectă, dar, cu toate astea, m-a făcut mama lui

Nu sunt mama care credeam că voi fi.

Trebuia să fiu magia. Distracția. Să îl fac să râdă în fiecare clipă. Dar după o zi întreagă la muncă, după cumpărături, cină eșuată și baie, nu am mai avut nicio magie de oferit.
Dar EL știa.

Trebuia să gătesc numai sănătos, colorat și fără dulciuri. Dar zilele în care nu voiai să pui nimic în guriță mi-au arătat că așteptările îmi sunt departe.
Dar EL știa.

Trebuia să fiu răbdătoare și să nu ridic tonul. Dar apoi te-am rugat de 1257 de ori să te încalți și am cam țipat.
Dar EL știa.

Trebuia să îți citesc o poveste în fiecare noapte, să te alint, să îți cânt un cântec de leagăn și să te adorm. Dar nu știam că vor fi și zile în care mă voi simți sfârșită, în care voi adormi înainte chiar de a te pupa pe frunte... ce să mai zic de poveste?
Dar EL știa.

Trebuia să fac multe lucruri. Să nu fac și mai multe. Trebuia să fiu perfectă. Și nu știam că nu se poate asta.
Dar EL știa.

Știa că nu voi pefectă.
Că o voi da în bară, de multe ori.
Stia că am o mulțime de defecte.
Știa ce fel de mamă o să fiu și, cu toate astea, mi te-a pus în brațe.

Nu uitați, mame dragi, copiii voștri v-au fost dăruiți de EL.
Știind că sunteți imperfecte.
Știind că uneori veți da greș.
Sunteți perfecte imperfecte. Dați-vă voie să fiți exact așa cum sunteți!