Sari la conținut

Femeile încă mai cred că bărbații se țin cu copii?

'3 copii? La 32 de ani? Pfiuu, ți i-a băgat nevastă-ta pe gât, nu?'

M-am întâlnit cu un fost coleg de muncă și mare i-a fost mirarea când a aflat că sunt tată de 3 copii, ba mai mult că sunt cu aceeași femeie și că nu sunt 'turnați pe gât'.
 
 Când am cunoscut-o pe Ana am știut din prima clipă că va fi soția mea. Nu sunt vreun sentimental și nici nu credeam în mari iubiri sau povești extraordinare și uite că totuși asta am simțit. Cunoscându-ne mai bine ca și colegi de muncă am descoperit cât de extraordinară este și cât de mult ne potrivim din atât de multe puncte de vedere.
 

Grăbiți sau nu, ne-am mutat foarte repede împreună iar după nici 6 luni o ceream în căsătorie, în aceeași perioadă în care și Maria a vrut să își facă apariția. Dacă a fost programată? Da, era programată să o concepem atunci când de fapt, ea a decis să vină pe lume, adică puțin mai devreme. Se spune că fetele decid când vor ele, nu când vrem noi.

Alexandru a ieșit fix când a fost programat, dar fără să luăm în calcul că organismul Anei nu era pregătit de încă o sarcină atât de devreme, astfel că nașterea a fost grea din mai multe motive. Pe bebe 3 cred că l-am vrut eu mai mult decât ea, ei fiindu-i foarte frică de sarcină și naștere, nu de bebe în sine. Plus că, nu avea nici acordul medicului pentru încă o sarcină, dar uite că dorința mea și a lui bebe au învins și în mai puțin de 7 zile își face apariția.

Copiii noștri au venit într-o relație fericită, unde comunicarea, respectul și iubirea sunt lucrurile care ne unesc.
 
Nu mi-a păsat niciodată de gura lumii și nici de părerea celor din jur despre mine. 

(...)

Citește mai mult pe zanascutecel.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!