Am devenit bunică pentru prima oară acum 4 ani și jumătate cu Maria.
Acum am 4 nepoți minunați, două nepoate și doi nepoți și mă rog la Dumnezeu de încă cel puțin 4, pentru ambii mei fii, căci Ana cred că se bucură de cei 3.
Nu știu cum am fost ca mamă, deși eu m-am străduit să fiu una apropiată de copiii ei.
Le-am inventat și spus povești cât erau mici, le-am cântat mult prin casă și le-am ținut brațele deschise de câte ori au avut nevoie și au vrut.
Acum bunica fiind mă uit la nepoții mei ca la soare, așa cum mă uitam și încă mă uit la copiii mei.
Mă uit la Ana și îmi aduc aminte de toate năzbâtiile pe care le făcea când era micuță și când mă uit la Maria parcă o revăd pe fiică mea, cu aceleași gesturi și aceeași iubire.
Inima îmi e plină de chiotele lor de fericire, pentru că nimic nu se compară cu fericirea de pe chipul unui copil.
(...)
