Vrem să le dăm copiilor noștri doar ce e mai bun, vrem să fim părinții perfecți, vrem să fim angajații perfecți, vrem să fim soții perfecți. Și, de multe ori, de prea multă perfecțiune pe care ne-o dorim, ajungem să ne simțim copleșiți. Și să nu mai vedem fericirea din lucrurile mici pe care le avem.
Iar atunci vrem să ne luăm lumea în cap. Să fugim în lume. Am scris despre asta, aici, de curând.
Cristina, o cititoare a blogului, a comentat atunci despre haosul din mințile noastre. Despre toată această dispută între perfecțiunea dorită și capacitatea noastră de a o obține.
Cuvintele ei ar trebui să ne inspire pe toți: e o mare prostie să cauți perfecțiunea. Pentru că, în această fugă, nu mai observăm adevăratele lucruri importante. Citiți, vă rog!
(...)
