Mă iartă, mamă! Nu e ziua ta, nu e 8 martie, nu e nicio zi specială. E doar o zi în care m-am gândit la tine. Și simt nevoia să-ți cer iertare.
Uit prea des de tine. Te sun destul de rar, iar când mă suni tu, de obicei, vorbim puțin. Sunt prea ocupat, am prea multe pe cap și uit de tine.
„Ești bine?” E singura întrebare pe care mi-o pui. „Da, mamă, sunt bine, dar nu am timp să vorbim acum! Am multă treabă!”. „Dacă ești bine, e tot ce contează pentru mine! Vorbim altă dată.” E tot ce-mi spui și mă ierți mereu că nu am timp pentru tine. E suficient că sunt bine.
Mă iartă, mamă, că, atunci când ne întâlnim, petrecem puțin timp împreună. De obicei îți dăm nepoata în brațe și noi fugim să respirăm aerul de adulți fără copii. Venirea ta la noi e momentul nostru de escapadă. Fugim, ne distrăm, dar uităm de tine.
Îți mulțumesc prea rar pentru tot ce ai făcut pentru mine. Și, Doamne, câte ai făcut! Mi-ai dat tot din multul sau puținul tău. Mi-ai dat tot. De când m-am născut și până astăzi, mai bine de 36 de ani, am fost, pentru tine, întotdeauna, mai important decât tine.
(...)
