‘Placintă de mere? Mama, eu nu mai vreau cina, ci doar plăcintă de mere. Pot?’, m-a întrebat Maria când a văzut tava imensă.
Pe cuvânt că și mie îmi vine să renunț la cină când vine vorba de plăcintă de mere. Dar nu de oricare. Plăcinta mamei nu are egal, aluatul fiind unul care se topește în gură de bun ce este. Foile sunt foarte subțiri și merele cu un gust de caramel. Azi am fost la piață și mi-au făcut cu ochiul niște mere roșii, mari, românești, dulci și tare bune. Le-am visat plăcintă așa că m-am apucat să o fac cu mama, că în copilărie, amândouă vorbind vrute și nevrute. Achim dormea, așa că am avut 2 ore doar pentru noi și tare binecuvântate ne-am simțit, să putem fi împreună. Așa cu visez și ziua în care Maria va fi la fel de dechisa să vorbească orice cu mine, în timp ce facem o plăcintă bună. ‘Statul’ asta în bucătărie oare câți îl mai au și se mai bucură de el? Iar plăcinta, ihmmm Doamne cum poate fi plăcinta asta cu gust de copilărie și povești tainice.
