Exact așa. Ca doi proști. De ce spun asta? Lasă-mă să-ți povestesc. Tu intrai în casă și eu nici nu te privesm. Tu veneai de la muncă și eu eram cu mâinile în scutece. Stăteam amândoi ca doi proști.
Tu te duceai ca la armată cu lista de cumpărături în mâini și te-ntorceai cu brațele pline. Dar de cele mai multe ori nu veneai repede. Mă sunai. Nu are asta. Ce fac? Ce iau? Și mie-mi veneau atunci toți nervii, toate jgheaburile sufletului se înhăitau în mine și mi se puneau în cârcă, gata să mă strângă de gât. După ce că eu stau toată ziua cu copilul, mai mă și sună să ma întrebe tâmpenia asta. De parcă el nu știe ce să facă, ce să ia. Stăteam amândoi ca doi proști.
