Nu am mai scris de ceva vreme pe acest blog, pentru că nu am mai avut resurse interioare. Pentru mine, ultimele 6 luni au fost de acumulare, şi nu am ştiut ce-aş putea să vă împărtăşesc din viaţa mea astfel încât să vă ajute cât de cât cu ceva. Însă, pentru că m-am confruntat recent cu o anumită situaţie ingrată şi pentru că am mai căpătat ceva încredere în mine odată cu vârsta, azi aş vrea să vorbim puţin despre maternitate şi defecte fizice.
Cu toţii le avem, asta e clar. Iar societatea consumeristă din ziua de astăzi ne face să le observăm mai mult ca oricând. Oricum am da-o, nu e bine: ori suntem prea graşi, prea slabi, prea albi, prea negri, prea păroşi, prea chelioşi, prea cu burtă, prea cu riduri, prea cu păr alb, prea înalţi, prea scunzi etc… În timp ce bărbaţii reuşesc să-şi estompeze defectele fizice sau vârsta cu ajutorul succesului financiar sau cu cel al umorului, femeile suferă foarte mult din acest punct de vedere. Nu că nu am aveam bani sau nu ştim să facem o glumă bună la câte o petrecere, însă este clar că noi suntem extrem de conştiente de noi înşine şi ne comparăm mereu cu femeile promovate intens de mass media. Mai ales după ce devenim mame şi nu mai avem niciun pic de timp pentru noi şi cochetăria noastră de altădată.
Când eram mai tinerele şi cu mai mult timp liber, alergam şi noi pe la sală sau dădeam ture de Herăstrău, ne luam ţoale fancy şi trendy, puneam şi noi un fond de ten şi un rimel pe faţă şi ne cocoţam pe încălţări de 10 centimetri minim, că deh, tre’ să avem şi noi falusul nostru sub formă de toc pentru a ne simţi egale cu sexul tare. Însă apoi am făcut copii şi timpul nostru s-a diminuat considerabil spre zero. Din cauza oboselii şi a tracasării nu mai avem nici măcar chef să ne mai aranjăm când ieşim pe stradă. Ne prindem părul în coadă, ne aruncăm o pereche de blugi pe noi, fie vară, fie iarnă, ne băgăm într-un tricou mai lălâu, să ascundem colăceii şi alte forme mai puţin atrăgătoare şi ne introducem rapid în nişte balerini mega comozi. Cam asta e imaginea standard a unei mămici din România, Bucureşti, 2016.
Suntem acuzate că nu mai avem grijă de noi, că o să se uite bărbatul după altele mai slabe, cochete şi mai plimbate pe la manichiură, că doar asta e idealul feminin al secolului, nu?! Nu ne acuza nimeni pe faţă, dar simţim chestia asta în ceafă, de fiecare dată când ne uităm în oglindă. Nu ne place ceea ce vedem, dar nici nu facem mare lucru. Apoi, vedem câte o ştire despre nu ştiu ce mama din străinătate, care a avut curajul să se arate în toată splendoarea defectelor sale fizice pe Facebook şi care ne îndeamnă să scăpăm de iluzia perfecţiunii şi să ne iubim aşa cum suntem. Şi, da, are efect chestia asta, căci câteva zile te simţi mai eliberată de prejudecăţile tale fizice, însă apoi iarăşi te urci pe cântar şi îţi pipăi burtă, în care în urmă cu ceva timp, creştea o viaţă. Nu-i de mirare că multe femei evită să mai devină mame, de teamă să nu-şi piardă de sub control propriul corp.
Însă, cu toatele ştim că aspectul fizic este o falsă problemă pentru mame. Nu se mai străduiesc să se transforme cu ajutorul hainelor şi al machiajului pentru că nu se mai regăsesc în imaginea de altădată. Acum, deşi mai plinuţe, mai lălai şi mai ridate, ele se simt bine în pielea lor. Se simt mai înţelepte şi mai încrezătoare în forţele lor pentru că ştiu că nimeni nu le vă coborî vreodată de pe piedestalul pe care copiii lor le-au urcat pe vecie. Eu, una, aşa mă simt. Mi-e suficient să mă spăl, să mă pieptăn, să-mi tai unghiile scurt, să mă epilez şi să mă îmbrac decent şi conform temperaturii.
(...)
Citește mai mult pe povestidemama.ro!
Mani/pedichiura mi le fac eu singura acasa si dau cu oja simpla, nu cu toate cele de-acum care costa o gramada de bani. Ce vreau sa spun e ca nu trebuie sa te ascunzi dupa iubirea pentru copilul tau spunand ca vrei sa-i oferi lui totul si tie nimic.
