Dormi odată. I-am spus.
Și au fost nopțile acelea în care m-am gândit doar la mine. Doar la mine. În care voiam să doarmă mai repede, de parcă aș fi putut schimba lumea sau ceva în câteva clipe. Dar clipele păreau ore și orele păreau ani și mi-a fost ciudă. Mi-a fost ciudă pe propriul meu copil.
Ca și cum el ar fi vrut să îmi fure timp. Sau da, poate că voia să-mi fure timp, dar era dreptul lui, era timpul lui, timpul lui cu mama, nevoia lui de iubire prinsă în câteva ore.
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
