Sari la conținut

Au început înscrierile pentru Conferința de Educație Timpurie, ediția a 9-a

Au început înscrierile pentru Conferința de Educație Timpurie, ediția a 9-a
Experți internaționali în educație preșcolară vor fi prezenți la București, Timișoara, Craiova, Suceava, Brașov și Chișinău, în perioada 21 octombrie – 5 noiembrie

• Conferința de Educație Timpurie va avea loc în perioada 21 octombrie - 5 noiembrie și va fi organizată în premieră în 6 orașe: București, Timișoara, Craiova, Suceava, Brașov și Chișinău
• Tema ediției este “Comunicare, limbaj și scriere”, o temă esențială mai ales în condițiile în care, conform datelor, 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional
• Introduse încă din primii ani de viață, prin metode moderne, adaptate vârstei, lectura și scrisul ajută la dezvoltarea limbajului, la rezultate în anii de școală, la îmbunătățirea abilităților socio-emoționale, cu impact real în viitorul copilului
• 7 experți internaționali din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii vor susține sesiuni de training, vor aborda concepte inovatoare și subiecte esențiale în jurul tematicii

Au început înscrierile pentru Conferința de Educație Timpurie, singurul eveniment dedicat educației timpurii cu acces GRATUIT pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar ce activează în sistemul public. Cea de-a 9-a ediție se desfășoară în perioada 21 octombrie- 5 noiembrie, conferința fiind extinsă, în premieră, în 6 orașe din țară și Republica Moldova.

Sesiunile de training pentru cadrele didactice vor avea loc la Craiova (21 octombrie), Brașov (28 octombrie), Timișoara (30 octombrie), București (1-3 noiembrie), Suceava(4 noiembrie) și Chișinău (5 noiembrie). 

Ediția va aborda ''Dezvoltarea comunicării, limbajului și scrierii în educația timpurie'', o temă esențială pentru dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială în primii ani de viață.

Cel mai recent studiu național arată că 42% dintre elevii români suferă de analfabetism funcțional. Putem schimba aceste cifre alarmante dacă înțelegem că este nevoie de dezvoltarea unor abilități încă din primii ani de viață.

Lectura și scrisul, introduse prin metode adaptate vârstei, susțin curiozitatea și pasiunea de a învăța în anii de școală și ulterior acestora. Un pas important pentru prevenirea analfabetismului funcțional poate fi introducerea lecturii și a scrisului, prin metode optime, încă din primii ani de viață. Copilul este astfel sprijinit și dobândește abilități pentru a-și susține pasiunea de a descoperi și curiozitatea pe termen lung, cu impact real în viitorul său.
7 experți internaționali în educație preșcolară, din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, vor susține workshop-uri complexe pentru personalul didactic prezent. Sunt formatori recunoscuți la nivel mondial care vor aborda concepte inovatoare, atât de necesare pentru alinierea sistemului de învățământ preșcolar din România la cele mai performante modele internaționale.

„Există numeroase cercetări care demonstrează influența experiențelor timpurii de scriere și lectură asupra dezvoltării copilului. Așa numitele Early literacy activities au un impact real asupra dezvoltării cognitive, emoționale și sociale. Introduse încă din primii ani de viață, prin metode moderne, adaptate vârstei, lectura și scrisul ajută la dezvoltarea limbajului, la rezultate în anii de școală, la îmbunătățirea abilităților socio-emoționale.

Lectura, povestitul sau interpretarea unui rol din povestire în fața copilului îi sporesc acestuia, în timp, înțelegerea auditivă, vocabularul și conștientizarea fonologică. Îl ajută să își cultive gândirea critică, abilitățile analitice. Expunerea la lectură încă din primii ani le permite copiilor să înțeleagă diverse perspective și să dezvolte empatie, auto-reglare emoțională și răbdare. Iar cum fiecare copil are ritmul rău, este necesară o abordare holistică aici, prin care să fie respectate diferențele individuale, cu focus pe implicarea activă a celui mic.

Educatorii prezenți la această ediție vor avea ocazia să își însușească competențe și tehnici moderne în această direcție, prin care să îi susțină apoi pe copii, pentru ca ei să deschidă uși către o lume plină de cunoaștere și înțelegere”, a spus  Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie.
Printre speakerii acestei ediții a Conferinței de Educație Timpurie se numără:

Alice Sharp - specialist britanic în educație timpurie, desemnată lectorul anului și câștigătoarea premiul pentru cea mai inspiratoare personalitate din domeniul educației timpurii. De 18 ani conduce Scottish Independent Nursery Association (SINA).
Pete Moorhouse - este consultant în teme de educație timpurie, cercetător și autor de renume din Marea Britanie. Este considerat o autoritate în domeniul lucrului cu lemnul în educația timpurie. Pentru contribuția sa semnificativă în promovarea creativității în educație, în 2019, a câștigat premiul național oferit de Creative Learning Guild și este, de asemenea, Fellow al Royal Society of Arts.
•  Will Hussey - autor de top, distins cu numeroase premii, și un speaker remarcabil. Concepe învățământul ca pe o aventură, așa cum îl recomandă și diploma sa în Educație Fizică și Educație prin Aventură. Will se specializează în gândire transformativă pentru vârste cuprinse între 5 și 105 ani, inițiind adesea schimbări mici care au un impact major.
Alexandra Chiorando - cu peste 20 de ani de experiență în predarea și conducerea de școli și creșe private din Marea Britanie. Este ghidată în profesia sa de principiul conform căruia copiii vor prospera atunci când se simt ascultați și respectați. Abordarea sa asupra actului educațional este distractivă, practică și personalizată.

Detalii și înscrieri, pe site-ul FIRST7: https://first7.ro/conferinte/conferinta-educatie-timpurie/editia2023/
Cadrele didactice din sistemul public de învățământ se pot înscrie GRATUIT. Înscrierea angajaților din instituțiile private este posibilă printr-un e-mail la office@first7.ro

Eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor: Catena, VDM Rental, Estetiq Solution
Parteneri media: Agerpres, Radio Itsy Bitsy, Tonica Group, Revista Psychologies, Kinderpedia, Suntmamica.ro, Suntparinte.ro, Didactic.ro, Revista Cariere, Yozi.ro,

Despre Conferința de Educație Timpurie FIRST7

Conferința de Educație Timpurie este o inițiativă a Fundației Acorns prin FIRST7 - Centrul de training pentru părinți și educatori, al cărei scop este de a oferi personalului din educație soluții practice de predare, adaptate nevoilor copilului mileniului 3.

Conferința de Educație Timpurie se adresează educatorilor, învățătorilor, psihologilor, pedagogilor, îngrijitorilor și asistenților medicali din creșe, grădinițe și școli, precum și coordonatorilor responsabili cu întocmirea planificărilor pentru activitățile educaționale ale copiilor cu vârste între 0 și 10 ani și aduce anual în

România experți internaționali în educație timpurie ce prezintă concepte noi și abordează subiecte esențiale pentru alinierea sistemului de învățământ preșcolar din România la cele mai performante modele internaționale.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!