Sari la conținut

Bookfest Junior 2016. Peste 40 de evenimente pentru copii şi adolescenţi

Bookfest Junior 2016 este un program de evenimente special conceput pentru copii şi adolescenţi, fiind un prilej pentru ei de a face cunoştinţă cu cei care publică cărţi, cu autorii şi ilustratorii de carte. Timp de patru zile vor fi organizate peste 40 de evenimente, lansări de carte pentru copii şi adolescenţi, întâlniri cu autori, ateliere de desenat şi povestit, concursuri de creaţie literară, proiecţie de filme de animaţie şi teatru de păpuşi. Vizitatorii sunt aşteptaţi cu reduceri între 20% şi 70% la cărţile pentru copii şi adolescenţi şi multe alte surprize, cadouri şi tombole cu premii.

Organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Bookfest Junior 2016 se desfăşoară în acelaşi timp cu Salonul Internaţional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo, Bulevardul Mărăşti nr. 65-67 (Piaţa Presei Libere), Pavilioanele C1, C2, C4 şi C5, în perioada 1 iunie şi 5 iunie.

Campionatul poveștilor începe la Bookfest

Sărbătoarea de 1 Iunie, care coincide cu prima zi de Bookfest, va fi marcată printr-un program dedicat copiilor și adolescenților: Bookfest Junior. Editurile participante vor organiza diverse acțiuni speciale, de la lansări de carte și întâlniri cu autorii la ateliere de desenat și de teatru. Vizitatorii sunt de asemenea așteptați cu reduceri la cărțile pentru copii și adolescenți (Happy Hours) și cu tot felul de premii surpriză. Editurile susținătoare ale programului sunt Humanitas, Curtea Veche Publishing, Editura Niculescu, Meteor Press, All, Rao, Editura Arthur, Editura Trei, Nemira, Okian, Paralela 45, Corint Junior, Casa Radio, Pandora M și Editura Diana.

Micii vizitatori se vor întâlni miercuri, 1 iunie, cu scriitoarea Ioana Nicolaie care va fi protagonista a două evenimente. Mai întâi, editura Casa Radio deschide la ora 12:30 Clubul Șoriceilor, în cadrul căruia va fi lansat un nou titlu din colecția Noapte bună, copii!: audiobook-ul Aventurile lui Arik, de Ioana Nicolaie, în lectura autoarei. La 13:30, la standul Editurii Humanitas, Ioana Nicolaie va lansa Campionatul poveștilor, un atelier de povestit și desenat despre Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll. Editura Niculescu își va prezenta în standul propriu, la aceeași oră, noutățile editoriale pentru copii și adolescenți, iar între 18:00 și 19:00, propune un Happy Hour, cu o reducere generală de 30% la cărțile dedicate lor. Reduceri, între 25% și 50%, vor oferi și editurile Meteor Press și All, la toate cărțile pentru copii și adolescenți, pe toata durata Salonului.

Concursuri cu premii pentru copii

La standul Editurii Nemira va fi pregătit Colțul de joacă NEMI, programat a fi inaugurat pe 1 iunie, la ora 13:30. La ora 10:30 cei mici pot veni la o întâlnire specială cu eroul cărții lui Valentin Nicolau Bronto, un dinozaur neastâmpărat. Ei îl vor putea vedea într-o scenetă montată după această carte, scenetă care îi va avea ca protagoniști pe membrii Trupei Limpopo. Ceva mai târziu, la 15:00, vor fi invitați la Un ceai cu Alice, unde vor asculta povestea, citită de Veronica D. Niculescu.

Editura Pandora M îi așteaptă pe micii cititori cu o tombolă având ca premii ursuleți PanDA și pisicuțe MOG, cărți Pandora M și invitații la piese puse în scenă de actorii Teatrului Ion Creangă. Pentru miercuri, joi și vineri, librăria online Okian le propune un concursul cu întrebări Which fictional character is this?, un atelier cu jocuri de rol, o dezbatere, un atelier de povești cu finaluri imprevizibile și unul de creație și distracție.

Sâmbătă, 4 iunie, Editura Paralela 45 va organiza la ora 11.00 evenimentul Joc și Joacă: cele mai frumoase cărți pentru copii, avându-i ca invitaţi pe Daniela Mișcov, Mihaela Pogonici și Viorel Zaicu. Duminică, în ultima zi a Bookfest, la 11.30, editura le propune vizitatorilor o incursiune prinLumea imaginată de…, o carte scrisă de Keri Smith (autoarea bestseller-ului Jurnalul meu trăsnit) dar și să participe la concursul Dă imaginația la maxim!. Îi vor însoți invitații Simona Popescu, Bogdan Teodorescu, Mihaela Pogonici și Viorel Zaicu.

Lansări de poveste și reduceri spectaculoase

Copiii și părinții își vor putea trece în agendă și propunerea Curtea Veche Publishing, care pregătește două evenimente de poveste: atelierul de povestit și ilustrații pentru copii "De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?… și alte 10 întrebări fantastice", de Adina Rosetti și Cristiana Radu și lansarea cărții pentru copii, Mandale dacice, de Mǎdǎlina Corina Diaconu și Mihai Ionuţ Grǎjdeanu.

Editura Diana pregătește o ofertă bogată de cărți pentru copii și părinți. Printre titlurile anunțate se vor afla Cum învață copiii, de Linda Pound, o încercare de explicare a teoriilor educaționale și psihologice privind modul în care învață copiii și colecția ABC-ul poveștilor terapeutice, de Ioana Omuț-Cherechianu și Natalia Coroiu. Editura îi așteaptă pe cei mici și mari cu o propunere greu de refuzat: prețuri începând de la 1 leu. În plus, vizitatorii vor primi câte o cutie de plastilină cadou, pentru fiecare carte de colorat cumpărată de la standul editurii pe perioada Bookfest. Printre personalitățile care vor lua parte la evenimentele organizate de Editura Diana se va afla și cunoscutul autor de science-fiction Alexandru Mironov.

Cei mici sunt de asemenea așteptați la standul Editurii Integral pentru o triplă lansare: volumele Zâna Oglinjoară, Simona and her Magic Racket șiDracula Junior’s Diary, toate aparținând autoarei Brândușa Novac.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!